Disidentul rus Aleksei Navalnîi a fost arestat, marţi seară, în timp ce încerca să ajungă la manifestaţia organizată de simpatizanţii săi, relatează postul tv Dojd, citat de AFP.
Liderul opoziţiei ruse se află sub control judiciar şi nu avea dreptul de a participa la manifestaţie.
În timp ce încerca să ajungă în piaţa în care este programată manifestaţia susţinătorilor săi, Navalnîi a fost arestat de poliţie.
Primăria Moscovei a avertizat că va împiedica desfăşurarea oricărei manifestaţii neautorizate, cu câteva ore înaintea unui miting în favoarea liderului opoziţiei, Aleksei Navalnîi, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare.
Lasa un raspuns