Social

EXCLUSIV: 3 decembrie, ziua de când călătorii CFR puteau fi despăgubiţi pentru întârzierea trenurilor

sambata , 3 dec 2016, ora 11:52       de Mediafax       Social

Călătorii de pe căile ferate din UE îşi pot deconta 25% până la 100% din preţul biletului, dacă trenurile întârzie şi dacă, astfel, creează pagube pasagerilor. Călătorii din România trebuie să mai aştepte până la 3 decembrie 2019 pentru astfel de facilităţi, arată normativele consultate de MEDIAFAX.

O prevedere dintr-un Regulament al Comisiei Europene potrivit căreia călătorii europeni trebuie despăgubiţi dacă trenurile întârzie mai mult de 60 de minute se va aplica şi în România doar din 3 decembrie 2019. Până atunci, liniile ferate din ţara noastră ar trebui reabilitate, însă nici în prezent nu s-a schimbat nimic relevant în acest sens.

Încă din 2007, în Uniunea Europeană călătorii primesc despăgubiri de 25% din preţul biletului dacă trenurile întârzie între 60 şi 119 minute sau de 50% pentru întârzieri de peste 120 de minute. Despăgubirea poate ajunge la 100% plus cazarea pe o noapte la un hotel de trei stele - cameră single - dacă întârzierea trenului a provocat pierderea ultimei legături feroviare din acea zi.

În România, aceste facilităţi se acordă numai călătorilor din trenurile internaţionale, pentru cei din trenurile naţionale existând o derogare care va expira la data de 3 decembrie 2019. Dacă în România s-ar aplica acum – la 3 decembrie 2016 – această prevedere, CFR Călători ar da faliment în câteva ore, acesta fiind argumentul în baza căruia Guvernul de la Bucureşti a obţinut, anul trecut, o derogare de la aplicarea respectivului regulament european.



De fapt, o primă derogare a fost obţinuă în 2009 pentru 2014, apoi o altă derogare a fost obţinută în 2015, pentru 2019, Guvernul român invocând motivul că infrastructura feroviară românească nu permite respectarea întocmai a orarelor din mersul trenurilor. Altfel spus, CFR Călători ar da faliment instantaneu, dacă ar trebui să despăgubească imediat toate întârzierile trenurilor, care în ultimii ani au însumat zeci de mii de ore.



Dar 3 decembrie 2019 va fi un termen de „deadline final”, adică indiferent ce pierderi ar suferi CFR Călători întârzierile vor fi decontate.

Ce pierderi ar suferi CFR Călători, dacă s-ar aplica de acum (3 decembrie 2016), şi nu din 3 decembrie 2019, normativul european? Pentru a răspunde la această întrebare, este suficient să reamintim că în fiecare an transportatorul public feroviar de călători acumulează întârzieri de ordinul zecilor de mii de ore anual, din cauza stării proaste a infrastructurii feroviare.

Astăzi (3 decembrie 2016), când mai sunt doar trei ani până la termenul-limită (3 decembrie 2019), am putea spune că mai e destul timp pentru ca infrastructura feroviară din România să permită CFR Călători să-şi respecte orarele de circulaţie. Dar putem observa că nu e chiar aşa, văzând ce (nu) s-a făcut în ultimii ani. Ar mai fi deci un timp, desigur, dar acesta este tot mai scurt, iar operatorii feroviari sunt nevoiţi să aştepte reabilitarea infrastructurii feroviare. Nici transportatorul public, CFR Călători, nici ceilalţi, particulari, nu dau semne că ar fi preocupaţi de această apropiere a limitei temporale stabilite de UE.

Până la data de 3 decembrie 2019, călătorii din România sunt nevoiţi să se mulţumească cu scuzele (eventuale) adresate prin megafoane în cazurile în care trenurile au întârziat.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Cine credeţi că ar trebui să vegheze la preîntâmpinarea faptelor de vandalism din oraş?
Poliţia Locală
Poliţia naţională
Cetăţenii

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM