Eveniment

EVENIMENT RELIGIOS: Biserica din lemn din Sighet, din zona Sihei, va fi sfințită mâine

vineri , 19 mai 2017, ora 20:58       de MaraMedia       Eveniment

 În municipiul nostru, mai precis în locul numit SIHEI, între anii 2013- 2017, s- a înălţat o frumoasă biserică de lemn, o casă de locuit, casă muzeu şi un prăznicar. Toate acestea s- au realizat cu binecuvântarea Preasfinţitului Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, iar lucrările au fost conduse şi cheltuielie suportate în proporţie de 90% de către părintele Fereştean Viorel, paroh în Valea Hotarului şi familia sa, la care s- au adăugat şi alţi donatori A fost dorinţa părintelui, în amintirea doamnei preotese Lidia Fereştean, trecută la cele veşnice în anul 2012, de aceea biserica va avea ca hram Sfânta Lidia şi Duminica Tuturor Sfinţilor.


Biserica, construită după un proiect al vestitului arhitect Cordoş Dorel, a fost înzestrată cu un iconostas, mobilier şi s- a zidit Sfânta Masă. 

Sâmbătă, 20 Mai, zi în care în calendarul bisericii noastre este pomenită Sfânta Lidia, Prea Sfinţia Sa Dr. IUSTIN, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului va sfinţi această biserică şi totodată P.S. Sa va face cunoscut că acest ansamblu maramureşean deosebit va deveni un aşezământ cultural, social, care va găzdui taberele cu tineretul creştin ortodox din Proropopiatul Sighet.

Lucrările realizate din lemn au fost executate de o echipă de constructori condusă de Bledea Mihai din Vadu Izei, cele din zid, piatră şi beton, constructori conduşi de Leordean Viorel din Sarasău iar iconostasul şi mobilierul au fost confecţionate de către Boşca Petru din Valea Stejarului. Icoanele din iconostas au fost pictate de către Octavian Ciocşan.

Biserica a fost înzestrată şi cu două clopote, donaţie  a familiilor fiului şi fiicei părintelui ctitor, respectiv: fam. Pr. Fereştean Viorel Dacian, paroh în Mocira, Protopopiatul Baia Mare, şi fam. D-nei Mariş Lidia Claudia din Sighetu Marmaţiei.

Evenimentul va începe la ora 8,30.

 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii aţi dori să zboare avioanele de pe aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen
TV Sighet

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM