Eveniment

EVENIMENT PLIN DE EMOȚII: Marca Patrimoniului European pentru Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței

joi , 17 mai 2018, ora 16:03       de Dana Berci       Eveniment

 În anul în care Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Marmației împlinește un sfert de secol de existență, instituția a primit Marca Patrimoniului European. Astăzi, când a fost celebrată Ziua Memoriei, a avut loc și ceremonia de dezvelire a plăcii Marca Patrimoniului European.


Comisia Europeană a decis pe 1 martie să acorde Marca Patrimoniului European unui număr de 9 situri ce marchează sau simbolizează lupta pentru istoria, integrarea, idealurile și valorile europene. Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Marmației este unul dintre cele 9 situri.

”Ne-a ajutat Dumnezeu să ne întâlnim din nou într-un an absolut special. Nu cred că atunci când am pornit Memorialul am visat că o să ajung să spun câteva cuvinte la împlinirea unui sfert de secol. Faptul că se întâmplă asta este o dovadă că Dumnezeu a stat alături de noi și ne-a ajutat. Vă mulțumesc că suntem aici, într-un fel, în formația în care am început pentru că am început doar cu deținuți politici și cu autoritățile din Sighet”, a spus Ana Blandiana, preşedinte fondator al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței.

”Este un moment extrem de important pentru noi, cei din Sighet, pentru că se acordă un titlu, pentru prima dată unei instituții din Sighet, de Marcă a Patrimoniului European. Munca doamnei Blandiana și a colectivului dânsei, a regretatului Romulus Rusan și a celor care și-au sacrificat ani din viață ca să ajungem să primim această dinstincție, astăzi se văd roadele. Suntem unici în România, îmi place să mă mândresc cu acest lucru”, a declarat Horia Scubli, primarul municipiului Sighetu Marmației.

Marca Patrimoniului European poate fi privită ca o distincție care îndeamnă la reflecție și care animă curiozitatea pentru evenimentele trecutului. Ziua Memoriei și ziua porților deschise pe care fundația Academia Civică o organizează în fiecare an este un prilej de reflecție, dar Marca Patrimoniului European este în același timp și un imens recipient pentru o multitudine de idei și simboluri legate de istoriile naționale”, a precizat Alexandra Țînțăreanu, coordonator național pentru Marca Patrimoniului European.

Evenimentele organizate joi la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței au adunat, din toată țara, foști deținuți și deportați politici, familiile lor și urmașii victimelor comunismului. Au avut loc și dezvelirea bustului lui Corneliu Coposu de Bogdan Adrian Lefter, donat de artist Memorialului, dar și lansări de carte.

 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii externe aţi dori să zboare avioanele de pe Aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM