Externe

DUPĂ CUTREMUR: Elicopterul ministrului de Interne s-a prăbuşit, provocând moartea a 13 persoane

sambata , 17 feb 2018, ora 21:01       de MEDIAFAX       Externe

Un seism major cu magnitudinea de 7,2 grade a avut loc vineri în sud-vestul Mexicului, însă până în acest moment, nu au fost semnalate victime sau pagube semnificative în regiunea afectată, anunţă Institutul american de geofizică (USGS). UPDATE Doi oameni au murit după ce un elicopter militar s-a prăbuşit în Mexic


UPDATE 18.10 Cel puţin 13 oameni au murit după ce un elicopter militar s-a prăbuşit în Mexic, iar la bordul acestuia se aflau ministrul mexican de Interne şi guvernatorul statului Oaxaca, însă cei doi oficiali au scăpat nevătămaţi, au anunţat, sămbătă, autorităţile locale, relatează Sky News.

Ministrul de interne al Mexicului, Alfonso Navarrete, şi Alejandro Murat, guvernatorul statului Oaxaca, se aflau la bordul elicopterului pentru a evalua pagubele produse de cutremurul cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter ce a lovit Mexicul.

Potrivit Ministerului de Interne din Mexic, elicopterul s-a prăbuşit de la altitudinea de 40 de metri, în timp ce executa manevra de aterizare.

Epicentrul cutremurului a fost în zona statului mexican Oaxaca, la o adâncime de 24,7 kilometri.

Seismul a fost resimţit şi în capitala Mexicului, Ciudad de Mexico, unde mai multe clădiri înalte s-au clătinat timp de mai mult de un minut.

Seismul s-a produs la ora locală 17.39 (01.39, ora României), la distanţă de 54 de kilometri nord-est de localitatea Pinotepa Nacional, 109 kilometri de oraşul Oaxaca şi 346 de kilometri de Ciudad de Mexico.

Potrivit imaginilor difuzate de televiziuni, mii de persoane au ieşit de teamă pe străzile din mai multe oraşe.

Cutremurul s-a produs la mai puţin de şase luni după ce două seisme puternice au provocat decesul a sute de persoane în centrul şi sudul Mexicului.

Preşedintele mexican Enrique Pena Nieto a transmis pe Twitter că au fost activate măsurile în caz de urgenţă din cauza magnitudinii cutremurului.

Seismul a fost urmat de mai multe replici puternice, inclusiv una de 5,8 grade la aproximativ o oră după cutremur, potrivit USGS.

Centrul de Avertizare pentru Tsunami din Pacific nu a emis nicio alertă de tsunami.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Cine consideraţi că ar trebui să se ocupe de problema haitelor de câini din oraş?
Primăria prin serviciul specializat
Asociaţiile prietenii animalelor
Cetăţenii

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM