Social

DOLEANȚE: Parlamentul Republicii Moldova cere, prin declarație, retragerea trupelor ruse de pe teritoriul țării

vineri , 21 iul 2017, ora 13:56       de Agerpres       Social

 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat vineri, cu votul a 61 de deputați, o declarație privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul țării, informează portalul Deschide.md, care amintește că la 21 iulie se împlinesc 25 de ani de la semnarea Acordului privind principiile reglementării pașnice și a conflictului armat din regiunea transnistreană.


Inițiativa a fost susținută de facțiunile Partidului Democrat (PDM), Partidului Liberal Democrat (PLDM), Partidului Liberal (PL) și Grupului Popular European, în timp ce comuniștii au lipsit, iar socialiștii au părăsit sala de ședințe în semn de protest.

''Constatând, cu regret, că astăzi, la aniversarea a 25 de ani de la încetarea ostilităților de pe Nistru, nerespectarea întocmai a prevederilor Acordului privind principiile soluționării pașnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, Parlamentul declară că staționarea continuă a trupelor Federației Ruse (...) constituie încălcări ale prevederilor constituționale, în special privind independența, suveranitatea și integritatea permanente ale Republicii Moldova", scrie în declarația semnată de o parte dintre deputați.

''Acest proiect este o provocare împotriva încercărilor de a remedia situația și relațiile cu Transnistria, întreprinse de președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Este absolut inoportun și considerăm că acest proiect nu trebuie inclus pe ordinea de zi. În cazul în care veți insista, fracțiunea PSRM în semn de protest va părăsi sala'', a declarat socialistul Vlad Bătrîncea.

Potrivit președintelui fracțiunii parlamentare a PDM, Marian Lupu, acest proiect ''nicidecum nu vine să incite spiritele și nu este o provocare''. ''Astăzi se împlinesc 25 de ani de la semnarea Acordului privind principiile reglementării pașnice și a conflictului armat din regiunea transnistreană și, de altfel, a fost pus baza juridică pentru încetarea acțiunilor armate și sângeroase. Respectiv, este un apel, o declarație, o luare de atitudine politică. Atrag atenția, nu este lege... Dacă vă uitați cu multă atenție pe textul acestui proiect de declarație, o să vedeți că el subliniază caracterul independent, suveran al statului Republica Moldova și caracterul său de neutralitate'', a declarat el.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii aţi dori să zboare avioanele de pe aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen
TV Sighet

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM