Eveniment

DISCUȚII: Ministrul Educației a căutat și la Sighet soluții pentru problemele învățământului

luni , 13 noi 2017, ora 12:30       de Dana Berci       Eveniment

 Ministrul Educației, Liviu Marian Pop, a făcut la sfârșitul săptămânii trecute o vizită de lucru în Sighetu Marmației. Acesta s-a întâlnit cu directori și directori adjuncți ai școlilor din municipiu și din localitățile învecinate, precum și cu reprezentanți ai autorităților locale, ai sindicatelor și ai elevilor.


Discuțiile au vizat preponderent cele mai recente proiecte și programe aflate pe agenda publică a Ministerului Educației Naționale, respectiv legea manualului școlar, constituirea la nivelul inspectoratelor școlare a rețelelor de resurse educaționale deschise, consultările privind rolul temelor pentru acasă și tipărirea manualelor școlare pentru învățământul primar și gimnazial.

“Nu am venit în fața dumneavoastră cu gândul de a vă întreba ce probleme aveți, pentru că le știu. Am spus-o și la Baia Mare, am spus-o și la Sighet, știu problemele dumneavoastră, aproape toate, ale sistemului, de aceea împreună trebuie să identificăm soluții. Soluții pentru problemele actuale și evident soluții pentru problemele pe care trebuie să le rezolvăm în sistemul de învățământ ,plecând de la programul de guvernare pe care îl avem astăzi în implementare”, a spus Liviu Marian Pop. 

Ministrul Educației i-a îndemnat pe reprezentanții școlilor și liceelor să spună ce probleme au identificat în sistemul de învățământ, dar și ce soluții cred ei că ar trebui adoptate.

“Vă invit pentru următoarele ore să vă transpuneți în poziția de ministru al Educației și să îmi spuneți ce trebuie să facă ministrul Educației din perspectiva dumneavoastră pentru problema dumneavoastră. Și așa, din  cele peste 1200 de probleme pe care le am în agendă, poate mai rezolvăm la Sighetu Marmației câteva”, a adăugat Liviu Marian Pop.

Ministrul Educației a mai transmis că rectificarea bugetară din luna noiembrie va fi pozitivă pentru învățământ, măsură care se coroborează cu proiecția unui buget pentru 2018 majorat substanțial comparativ cu sumele alocate în ultimii ani.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii aţi dori să zboare avioanele de pe aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen
TV Sighet

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM