Cultura

DEBUT EDITORIAL: Adriana Meșter își lansează primul volum de poezii

vineri , 15 iun 2018, ora 22:55       de Oana Dulf       Cultura
Eveniment special, luni, în municipiul Baia Mare. Profesoara Adriana Meșter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean, își va lansa primul volum de poezii. 

Lansarea volumului de poezii ”Jurnalul din oglindă”, scris de Adriana Meșter, va avea loc luni, 18 iunie, la ora 16:00, la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare. Volumul este în ediție bilingvă, în traducerea lui Ciprian Cucuiat. Invitații vor fi unul și unul:  Ioan Groșan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Daniel Ioniță, scriitor, traducător, președintele Academiei Româno - Australiene pentru Cultură, Mircea Petean, membru al Uniunii Scriitorilor din România, directorul editurii Limes din Cluj-Napoca. Imaginea de pe coperta cărții aparține celui mai valoros pictor român la ora actuală, Adrian Ghenie. 

 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Cine credeţi că ar trebui să vegheze la preîntâmpinarea faptelor de vandalism din oraş?
Poliţia Locală
Poliţia naţională
Cetăţenii

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM