Stiri

DE(Z)ORDINEA ZILEI: O poveste cu un bou

miercuri , 15 mar 2017, ora 21:51       de Tiberiu Sabo       Stiri

In principiu boii sunt niște dobitoace blânde, cu mult calm în coarne, cu ochi catifelați și un nețărmurit șarm bovin - asta mai ales pentru cei care își pun în cap să picteze boi, cu sau fără car în spate. Într-un cu totul alt peisaj al vieții de zi cu zi există și boi cu doar două picioare, cărora îndeobște li se mai spune și oameni. Iar asta nu datorită privirii catifelate, ci din alte pricini, care nu e cazul să fie consemnate, suficient de deductibile fiind.


S-a iscat coșcogea tevatura, zilele acestea, cu deputatul PSD Cătălin Rădulescu, care zicea că trebuia puse tunurile cu apă pe protestatarii care luau la refec Guvernul. Unde mai pui că pe cetățeanul Rădulescu l-a pocnit valul într-o asemenea manieră în țăcălie, încât ar fi sugerat și cum ar putea, la o adică, face el ordine cu flinta cu repetiție - adicătelea cu mitraliera - prin mulțime.


Ce legătură ar avea boul cu parlamentarul Rădulescu? Niciuna. Pentru că, dacă printr-o nefericită ispită a nervilor i-ai spune deputatului că e un bou, ar fi posibil să jignești bubalina. Așa încât sub nicio formă nu facem asocieri nelalocul lor.  


PS: Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



SONDAJ DE OPINIE

Credeţi că vor decola avioane de pe Aeroportul Baia Mare în 2017?
Da
Nu
Nu ştiu/Nu mă interesează
TV Sighet

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM