DE LA O PERFORMANŢĂ LA ALTA: Obiective îndrăzneţe pentru Clubul de Şah Baia Mare

DE LA O PERFORMANŢĂ LA ALTA: Obiective îndrăzneţe pentru Clubul de Şah Baia Mare

 Echipa masculină a Clubului de Șah Baia Mare și-a propus să lupte și în acest an pentru câștigarea titlului național și a Cupei României. Vedeta echipei este marele maestru internațional chinez Wang Hao, numărul 36 în lume.  

Echipa masculină a Clubului de Șah al municipiului Baia Mare este în ultimii ani una dintre protagonistele sportului minții din România. Clubul condus de Daniel Pop l-a avut în componență până în urmă cu ceva vreme pe cel mai mare șahist român, Dieter Nisipeanu, care este însă în acest moment sub contract cu Federația de Șah din Germania. În locul lui Nisipeanu va concura pentru Baia Mare chinezul Wang Hao, care alături de doi mari maeștri din Ungaria și câțiva șahiști de valoare din România, au de apărat un palmares demn de invidiat. 
„Anul trecut am reușit să câștigăm pentru a treia oară consecutiv Cupa României pe echipe la masculine și, conform regulamentului, aceasta a rămas definitiv în patrimonial clubului. Este o performanță deosebită. În ultimii ani am obținut de două ori titlul de vicecampioni în Superligă. Noi activăm de 5 ani în Superliga României și cea mai joasă clasare a noastră a fost locul 5 ”, a declarat Daniel Pop, președintele Clubului de Șah al municipiului Baia Mare. 
În afara participării în cadrul competițiilor oficiale, Clubul de Șah al municipiului Baia Mare se va implica în acest an și în popularizarea sportului minții în rândul tinerilor. 
„În luna iulie mi-am propus mi-am propus să fac un mare concurs pentru copii în Baia Mare. Vreau ca toți copiii talentați din România să participle aici la noi la un concurs de șah”, a declarat Daniel Pop, președintele Clubului de Șah al municipiului Baia Mare. 
Echipa masculină a Clubului de Șah al municipiului Baia Mare va participa în perioada 12-14 februarie la turneul semifinal al Superligii, care se va desfășura în Cluj Napoca. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.