Eveniment

CONTRABANDĂ: 12.000 de pachete cu țigări confiscate la frontieră

luni , 20 mar 2017, ora 11:20       de MaraMedia       Eveniment

 La sfarsitul saptamanii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, în urma mai multor acţiuni specifice pe linia combaterii contrabandei desfășurate la frontiera de nord, aproximativ 12.000 pachete cu ţigări, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere.


În data de 19 martie,  un echipaj mobil de la S.T.P.F. Maramureș a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri în trafic, pe raza localității de frontieră Văleni, un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Romania.  Acesta era condus de un bărbat în vârstă de 38 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

În urma verificării efectuate asupra mașinii, polițiștii de frontieră au observat, sub capotă, mai multe pachete cu ţigări de proveniență ucraineană. Drept urmare, bărbatul împreună cu mașina a fost duși la sediul poliției de frontieră pentru continuarea cercetărilor. 

În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 1.580 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 14.500 de lei.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de  colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

De asemenea, autoturismul folosit la transportul țigărilor, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Duminică, 19 martie, o patrulă a poliției de frontieră din cadrul Sectorului PF Vicovu de Sus, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat trei persoane care au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România şi care se îndreptau în fugă spre interiorul ţării.

Imediat, polițiștii de frontieră au declanșat o acțiune specifică, în urma căreia au reținut un cetățean român, în vârstă de 22 ani, domiciliat pe raza județului Suceava.

Polițiștii de frontieră au procedat la informarea autorităţilor de frontieră ucrainene despre producerea evenimentului, care au comunicat faptul că pe teritoriul Ucrainei au fost descoperite 6 baxuri cu ţigări, marca Marble, de proveniență ucraineană.

 În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat, în continuare efectuându-se verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate.

În data de 18 martie, un echipaj al poliției de frontieră de la sectorul PF Valea Vișeului a observat, în apropierea frontierei de stat, mai multe persoane care transportau, spre interiorul țării, colete voluminoase.

Oamenii legii au acționat pentru reținerea bărbaților, efectuând somațiile legale prin voce şi deoarece persoanele nu s-au supus, au fost trase trei focuri de avertisment, în plan vertical.

În acel moment, bărbații au abandonat coletele cu ţigări şi s-au dispersat în direcții diferite.

Polițiștii de frontieră au informat imediat autoritățile de frontieră ale statului vecin, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere şi cercetare a zonei.

Cu această ocazie au fost descoperite 22 de colete care au fost duse la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 10.360 pachete cu țigări marca Marble, a căror valoare se ridică la suma de 94.000 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare polițiștii desfășoară activități în vederea documentării întregii activități infracționale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



SONDAJ DE OPINIE

Cui credeţi că merită să-i fie decernat trofeul "Lămâia anului 2016" pe baza situaţiilor create şi a faptelor sale?
președintele interimar Mircea Dolha, sub a cărui conducere filiala Maramureș a PNL a reuşit ”performanţa” de a obține la alegerile parlamentare un singur loc în forul legislativ, și acela pentru o persoană adusă din afara partidului
senatorul PSD Liviu Marian Pop, cu care ghinionul a fost generos iar soarta vitregă la alegerile de anul trecut, acesta prinzând loc în Parlament abia după ce s-a retras Sorina Pintea, ocupanta locului 1 pe listă
Dorin Pașca, fostul primar din Baia Sprie, care și-a pierdut scaunul de edil după ce și-a angajat fratele la primărie
primarul ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, care a fost personajul central de anul trecut din Săptămâna Patimilor, acesta fiind acuzat de luare de mită în biroul său de la Primărie
Uniunea Ucrainenilor din România, filiala Maramureș, pentru cel mai nereușit soclu pe care a fost montat bustul lui Taras Șevcenko, din faţa bisericii ucrainene din Sighet
TV Sighet

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM