Social

CONSTITUTIA: De la dreptul la vot la redefinirea căsătoriei

duminica , 3 dec 2017, ora 12:30       de Mediafax       Social

 Fiecare modificare adusă, de-a lungul timpului, Constituţiei a născut controverse, dar adaptarea Legii fundamentale la noile realităţi a fost necesară, astfel încât statul român să poată funcţiona în parametri europeni, iar principiile de organizare a ţării să fie clar stabilite.


1866. Este anul în care România a avut pentru prima dată o Constituţie. Momentul adoptării este mult îndepărtat celui în care alte stat vest-europene au avut o lege fundamentală. Primul dintre acestea a fost Belgia, care în 1831 funcţiona în baza unui astfel de act. Evident, 35 de ani mai târziu Constituţia României o folosea drept model pe cea belgiană.

Un rol important în elaborarea primei Legi fundamentale din România l-a avut Mica Unire, din 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Pentru că a întâmpinat greutăţi în realizarea reformelor sale, Cuza, prin lovitura de stat de la 2 mai 1864, desfiinţează Adunarea Electivă şi supune plebiscitului „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 7/19 august 1858”, cunoscut în istorie sub denumirea de „Statutul lui Cuza” şi Legea electorală. Aceste două acte formează prima Constituţie a României.

„Odată cu trecerea noastră la modernitate, am făcut o Constituţie. S-a spus: «Trebuie să dăm nişte reguli vieţii noastre». Vorbim de veacul XIX. De atunci putem noi discuta despre Constituţie. Deci a trebuit să ne stabilim nişte reguli, dacă tot am intrat în epoca modernă, iar aceste reguli au însemnat, în primul rând, elaborarea unei Constituţii. Apoi a venit întrebarea: «Cum facem Constituţia? După ce ne luăm?» Am constatat ceea ce a constatat toată lumea, că erau fel de fel de modele deja puse în practică. Aceste modele principale erau cel britanic – constituţia lor nu era scrisă -, modelul francez şi cel american. Însă şi belgienii au mai pus în practică o constituţie interesantă, în 1831, când s-a născut Belgia ca stat. Este, de fapt, Constituţia care a servit ca model în toată Europa. Cine a vrut să se inspire, recurgea la cea belgiană, şi am preluat-o şi noi”, a explicat, pentru MEDIAFAX, prof. dr. Ion Bulei, de la Facultatea de Istorie a Unversităţii din Bucureşti.

Astfel, prin toate cele 133 de articole ale sale, Constituţia reglementează principalele relaţii sociale, drepturile cetăţenilor, puterile statului, finanţele, armata, revizuirea actului normativ.

Chiar primul articol arată că „Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil, sub denumirea de România”. De asemenea, se reglementează drepturile fundamentale ale cetăţenilor. O atenţie deosebită este acordată proprietăţii, care este declarată sacră şi neviolabilă (articolul 19), iar ca o puternică garanţie se stabileşte că „nicio lege nu poate înfiinţa pedeapsa confiscării averilor” (articolul 17).

Reglementând puterile statului, Constituţia proclamă că toate puterile emană de la naţiune. Puterea legiuitoare se exercită colectiv de către rege şi reprezentanţa naţională, formată din două camere şi anume: Senatul şi Adunarea Deputaţilor. În ceea ce priveşte Adunarea Deputaţilor, ea era aleasă pe sistemul colegiilor, pe avere, iar referitor la Senat, corpul electoral era împărţit numai în două colegii, tot după avere - iar pentru a fi ales în Senat se cereau, printre altele, două condiţii: un venit „de orice natură de 800 de galben” şi vârsta de 40 de ani.

Mai mult, prin articolul 127 se interzicea posibilitatea suspendării Constituţiei, ca şi revizuirea acesteia (articolul 128), iar articole 101 şi 102 stabileau că o lege va preciza responsabilitatea şi pedepsele aplicabile miniştrilor, pentru crime şi delicte.

„Oamenii de la acea vreme nu s-au gândit mult cum primesc Constituţia, ci o percepeau ca ceva ce funcţiona. Şi a funcţionat. Cuza a adus nişte modificări importante. O găselniţă a fost dreptul de vot: «Cine vota?». A restrâns votul. Potrivit acestui drept, se alegeau reprezentanţii noştri. Nu votau mulţi oameni, pentru că nu erau alfabetizaţi. Asta era o problemă. Lascăr Catargiu spunea: «Ce să voteze? Habar n-au pe ce lume sunt»”, a subliniat profesorul de istorie.

Drepturi depline pentru evrei, între primele schimbări aduse Constituţiei

Controverse privind modificările aduse Legii fundamentale au existat întotdeauna.

„Au fost discuţii mai ales privind realizarea unei Constituţii care să fie acceptată de toată lumea şi să fie împărtăşită şi de străini. De exemplu, marile puteri europene ne-au cerut să modificăm un articol, Articolul 7. În legea Constituţiei din 1866, Articolul 7 spunea că nu au drepturi în ţara asta decât cei care sunt cetăţeni români. Or, evreii nu erau cetăţeni români. Evreimea a cerut modificarea, însă elita nu a vrut să modifice. Şi au fost dezbateri chiar foarte vii, foarte vehemente. Nu voia elita, pentru că evreii erau consideraţi concurenţii românilor. Evreii nu s-au lăsat – au profitat de faptul că a fost Congresul de la Berlin din 1878 şi ne-au obligat să modificăm. La Congres au cerut să se modifice şi articolul acesta. Ai noştri nu au vrut, dar nu au avut încotro”, a mai spus Ion Bulei.

Mai târziu, în 1923, Constituţia României a suferit modificări importante, rezultatul fiind proiectul Partidului Liberal, promulgat la 28 martie. Adoptarea Constituţiei a fost considerată nelegală deoarece nu s-au respectat în întregime regulile de revizuire a Legii fundamentale stabilite prin Articolul 128 din 1866.

 

Legea fundamentală din 1923 e sistematizată pe titluri referitoare la teritoriul României, la drepturile românilor, la puterile statului, la finanţe, la puterea armată, revizuirea Constituţiei. Aceasta proclamă drepturi şi libertăţi egale pentru toţi. Cât priveşte egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul, prin Articolul 6, alineatul 2, se spunea că legile speciale „vor determina condiţiile sub care femeile pot avea exerciţiul drepturilor politice”. De asemenea, proprietatea este garantată prin Articolul 17, iar Articolul 15 interzice înfiinţarea pedepsei confiscării averilor.

 

Dacă ne gândim la puterile statului, Constituţia din 1923 stabileşte că puterea legislativă se exercită colectiv de rege şi reprezentanţa naţională. Aceasta este formată din două camere, Adunarea Deputaţilor şi Senatul, alese prin vot universal, egal, direct, obligatoriu şi secret. Senatul cuprindea şi senatori de drept, iar pentru a fi ales senator se cerea vârsta de 40 de ani împliniţi. De asemenea, aceeaşi lege prevedea că puterea executivă aparţinea regelui şi o exercita prin Guvern, şi tot atunci este înfiinţat Consiliul legislativ.

 

Mai târziu, Regele Carol al II-lea instaurează, la 10 februarie 1938, dictatura personală. Consacrarea juridică a dictaturii regale este realizată prin noua Constituţie, iar proiectul este supus la 24 februarie plebiscitului. Constituţia este promulgată la 27 februarie şi publicată la 28 februarie 1938. Prevederile Constituţiei consacră dictatura regală, iar semnificativ este faptul că titlul doi al Constituţiei începe prin a prevedea datoriile cetăţenilor.

 

Potrivit Constituţiei, este interzisă propovăduirea schimbării formei de guvernământ şi a luptei de clasă (Articolul 7), împărţirea ori distribuirea averii altora, scutirea de impozite, fiind apărată şi proprietatea. De asemenea, sunt cuprinse mai multe dispoziţii asemănătoare cu cele existente în constituţiile precedente.

 

Începând cu 1938, Regele desfiinţează partidele politice

 

„Regele Carol al II-lea a instaurat un fel de dictatură regală. O modifică radical, în sensul că este o singură cameră, care face totul, nu mai sunt filtre prin care să treacă orice. Se desfiinţează partidele şi nu mai e decât unul, partidul Renaşterii Naţionale”, explică istoricul.

 

În septembrie 1940, Regele este obligat să abdice în favoarea fiului său, Constituţia este suspendată, corpurile legiuitoare sunt dizolvate, se reduc prerogativele regale şi este învestit cu puteri depline preşedintele Consiliului de Miniştri. Ulterior, în condiţiile anului 1944, fiind imposibilă elaborarea unei noi constituţii, s-a recurs la soluţia repunerii în vigoare, cu unele modificări, a Constituţiei din 1923 şi a elaborării în continuare a unor acte cu caracter constituţional.

 

Principiul separaţiei puterilor în stat, înlăturat în perioada comunistă

 

Regimul instaurat odată cu venirea comuniştilor la putere a avut efecte, în mod evident, şi asupra legii fundamentale, aceasta fiind acum croită după modelul sovietic. Pentru prima data, prin Constituţia de la 1948, Marea Adunare Naţională a devenit organul suprem al puterii de stat, iar principiul separaţiei puterilor a fost eliminat. De exemplu, articolul 6 al legii supreme spunea că „bogăţiile de orice natură ale subsolului, zăcămintele miniere, pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, căile de comunicaţii ferate, rutiere, pe apă şi pe mare, poşta, telegraful şi radioul aparţin statului, ca bunuri comune ale poporului”, iar articolul 11 arăta că atunci „când interesul general o cere, mijloacele de producţie, băncile şi societăţile de asigurare, care sunt proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice, pot deveni proprietatea statului adică bun al poporului, în condiţiile prevăzute de lege”.

Patru ani mai târziu, Constituţia a fost din nou schimbată, de data aceasta legea fundamentală era clar influenţată de dictatura proletariatului. În 1965, documentul stabileşte în mod clar ce partid deţine monopolul - Partidul Comunist Român. De altfel, acesta este şi momentul în care se schimbă denumirea ţării, din Republica Populară Română în Republica Socialistă România.

 

Constituţia din 1991 până astăzi

 

Odată cu revenirea la democraţie, în 1989, a fost necesară şi modificarea Constituţiei. Profesorul Ion Bulei consideră că, în prezent, „fentăm” acest act: „Cred că noi nu prea suntem constituţionali, cum ar zice Caragiale. Noi, în general, fentăm legile. Avem talentul de a accepta, dar de fapt, nu acceptăm. Există o capacitate de rezistenţă foarte puternică a poporului român. Nu e capabil să copieze ceva, pur şi simplu”.

 

În forma actuală, Constituţia a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 şi a intrat in vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991.

 

„La redactarea acesteia s-a ţinut seama de vechile noastre constituţii democratice, adică cea din 1866 si cea din 1923, precum şi de constituţiile altor state europene, preluând idei în măsura în care acestea erau în concordanţă cu stadiul actual de dezvoltare politic, social, cultural şi economic al poporului român, tradiţiile şi aspiraţiile sale. Actuala Constituţie a României se caracterizază, aşadar, atât prin elemente de continuitate continuitate, originalitate şi caracter internaţional.(...) Cât priveşte continuitatea, după o jumătate de veac de dictatură comunistă, ne-am întors la vechile principii fundamentale ale democraţiei, consacrate de Constituţia din 1923, pe care actuala Constituţie le-a sporit, le-a exprimat mai clar şi mai organizat, punându-le de acord cu tratatele şi convenţiile internaţionale”, a explicat, pentru MEDIAFAX, secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Marieta Safta.

 

În ceea ce priveşte includerea actelor europene în Constituţia României, sursa citată subliniază că este de remarcat în special valorificarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi a Pactelor la care Articolul 20 din Constituţie trimite în mod expres.

 

„Pe acest fundament şi în perspectiva unei schimbări fundamentale a cadrului socio-politic, respectiv pregătirea aderării la Uniunea Europeană, Constituţia adoptată în 1991 a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003. Modificările aduse prin cele 79 puncte de revizuire, care au vizat jumătate din textele Legii fundamentale, au avut obiectiv principal asigurarea temeiului constituţional pentru integrarea în Uniunea Europeană şi aderarea la NATO”, a mai spus secretarul de stat.

 

„Cred că avem o Constituţie modernă, bine structurată şi articulată în privinţa, în special, a reglementării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi a raporturilor dintre planul intern şi cel internaţional, respectiv conectarea la valorile europene. Aşa acum rezultă însă din jurisprudenţa Curţii Constituţională a României, precum şi din opinii exprimate de Comisia de la Veneţia, îmbunătăţiri pot fi şi trebuie să fie realizate în privinţa modului de reglementare a unor insituţii şi proceduri constituţionale, care au relevat vulnerabilităţi în practica aplicării lor. În diverse studii m-am referit în acest sens la dispoziţiile referitoare la delegarea legislativă, angajarea răspunerii Guvernului asupra unui proiect de lege, referendumul consultativ, reglementarea procedurii de suspendare a Preşedintelui României şi altele”, a mai spus Marieta Safta.

Modificările aduse Legii fundamentale au determinat o conştientizare semnificativă din partea cetăţenilor a drepturilor şi a garanţiilor constituţionale ale lor.

„De asemenea, au determinat o orientare către valori şi instituţii europene. Dacă ar fi numai să avem în vedere numărul plângerilor formulate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau a trimiterilor preliminare adresate de instanţele române Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Avem chiar, recent, prima trimitere preliminară formulată de Curtea Constituţională a României la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene – cauza Coman împotriva României. Societatea s-a schimbat în bine, în spiritul unor valori fundamentale, europene. Sensibilitatea la subiecte precum corupţia, drepturile sociale, buna funcţionare a autorităţilor publice de rang constituţional, mai ales a celor reprezentative, demonstrează o maturizare a societăţii, angajarea acesteia pentru promovarea şi respectarea unor principii care sunt de esenţa statului de drept. Normele şi principiile constituţiei nu sunt astfel literă moartă ci trăiesc prin fiecare dintre noi, practica democraţiei se învaţă şi se exersează în fiecare zi”, explică Marieta Safta.

 

Curtea Constituţională Română garantează supremaţia Legii fundamentale

 

Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi tot aceasta poate stabili dacă a avut loc o încălcare a Legii fundamentale.

Potrivit secretarului de stat, cele mai multe decizii de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate constată încălcarea unor drepturi fundamentale.

„Ele sunt ridicate de părţi, procuror, instanţe din oficiu în dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată sau de arbitraj comercial, cu privire la dispoziţii legale aplicabile în aceste litigii, cărora le este contestată conformitatea cu norme ale legii fundamentale. În cvasiunanimitatea cazurilor este vorba de norme cuprinse în Titlul II al Constituţiei, referitor la drepturi şi libertăţi fundamentale, precum şi în art.1, consacrat principiilor fundamentale. (...) Poate cele mai vizibile cauze sunt conflictele juridice de natură constituţională. Cea mai recentă statistică a Curţii Constituţionale (31 octombrie 2017) relevă faptul că numărul deciziilor prin care se constată conflicte juridice de natură constituţională între autorităţile publice este de 13 - reprezentând 43,33 % din totalul de 30 decizii pronunţate”, spune Marieta Safta.

Aceasta a mai precizat că, în 14 ani de când s-a introdus competenţa Curţii Constituţionale de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională, au fost constatate 13 astfel de conflicte.

În prezent, există anumite iniţiative de modificare a Constituţiei, precum redefinirea căsătoriei, interdicţia persoanelor condamnate de a ocupa funcţii publice. În privinţa acestor demersuri, Marieta Safta a explicat că trebuie discutate prin raportarea prevederilor aritcolului 152, ce configurează limitele revizuirii Legii fundamentale.

Privitor la iniţiativa de redefinire a căsătoriei, s-a propus o nouă redactare a alin. (1) al art. 48 din Constituţie, astfel: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.” Deosebirea faţă de redactarea actuală a aceluiaşi alineat constă în înlocuirea sintagmei „între soţi” cu sintagma „între un bărbat şi o femeie”.

„Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea acestei iniţiative, reţinând că modificarea propusă nu pune în discuţie valorile expres şi limitativ enumerate de art.152 alin.(1) din Constituţie, şi anume: caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială. (...) Examinând redactarea art.48 alin.(1) din Constituţie, propusă de iniţiatorii revizuirii, Curtea constată că aceasta nu este de natură să facă să dispară sau să înlăture, elimine ori anuleze instituţia căsătoriei. Cât priveşte, în sine, opţiunea pentru o astfel de redactare, urmează să se pronunţe cetăţenii români, prin referendum”, a spus Marieta Safta.

Recent, anumite propuneri de modificări legislative, precum măsurile fiscale sau Legile justiţiei, au generat discuţii contradictorii şi chiar proteste ample organizate de către cetăţeni. Secretarul de stat Marieta Safta a explicat că, în cazul în care ar exista semne de întrebare privind neconstituţionalitatea unor prevederi din normele menţionate, trebuie avut în vedere faptul că instanţa constituţională se poate pronunţa, la sesizare, numai asupra legii adoptate de Parlament, iar nu şi asupra unor iniţiative legislative.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii externe aţi dori să zboare avioanele de pe Aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM