Economic

CONSILIUL JUDEȚEAN: Sume redistribuite pentru investiții

joi , 3 mai 2018, ora 16:21       de Maramedia       Economic

 Aeroportul Internațional Maramureș a solicitat Consiliului Județean aprobarea modificării unei anexe la capitolul investiții prin redistribuirea unor sume. În cadrul acestei liste, au mai fost cuprinse elaborarea procedurilor de aterizare - decolare, elaborarea hărții de zgomot, plata unor taxe către Inspectoratul de Stat în Construcții și containere în zona sosiri. 


Consilierii județeni au votat pentru modificarea anexei unei hotărâri a Consiliului Județean de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 la Regia Autonomă Aeroportul Internațional Maramureș. Astfel, în cadrul listei de investiții au mai fost cuprinse elaborarea procedurilor de aterizare - decolare cu o valoare estimată de 117.000 de lei. Încheierea unor contracte de operare cu companii low-cost este condiționată de realizarea acestor proceduri, respectiv aprobarea lor de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

În derularea contractului dintre ROMATSA și firma germană AIRSIGHET au apărut disfuncționalități și această societate nu va mai preda noile proceduri instrumentale spre aprobare către Autoritatea Aeronautică Civilă Română. ROMATSA a demarat o licitație internațională pentru contractarea proiectării procedurilor instrumentale de aterizare - decolare pentru toate aeroporturile din România, procedură aflată în etapa întocmirii caietului de sarcini, iar achiziția este estimată a se finaliza într-o perioadă de 8-9 luni. În 16 martie, la Direcția Transport Aerian din cadrul Ministerului Transporturilor a fost convocată o întâlnire cu reprezentanții ROMATSA, reprezentanții Autorității Aeronautice și cei ai aeroportului. Deoarece s-au modificat dimensiunile pistei de aterizare -  decolare, este obligația aeroportului de a achita contravaloarea noilor proceduri instrumentale de aterizare-decolare și ca urmare s-a convenit încheierea unui acord între Aeroportul Internațional Maramureș și ROMATSA RA prin care s-a stabilit o derogare de la prevederile unui ordin al Ministerului Transporturilor de modificare și completare a unei anexe în care se stipulează explicit responsabilități cu privire la proiectarea și mentenanța procedurilor de zbor instrumental, responsabilități ce revin direct sau prin contractanți furnizorului de servicii de control al transportului aerian, în speță ROMATSA. 

Tot în cadrul listei de investiții mai este prevăzută elaborarea hărții de zgomot - valoarea estimată fiind de 42.000 de lei. Realizarea acesteia a fost solicitată de către Agenția pentru Protecția Mediului Maramureș. De asemenea, în listă au mai fost incluse plata unor taxe către Inspectoratul de Stat în Construcți, valoarea estimată fiind de 168.000 de lei, dar și containere amenajare zona sosiri - valoarea estimată fiind de 159.000 de lei. Datorită măririi capacității aeronavelor care urmează a fi deservite, numărul de pasageri care trebuie procesați simultan este semnificativ mai mare, de aceea este necesară restructurarea completă a fluxurilor de sosire pasageri și distribuire a bagajelor sosite, precum și extinderea spațiilor anexe vamă și punct control acces până la îndeplinirea condițiilor minime acceptabile pentru astfel de spații. 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii externe aţi dori să zboare avioanele de pe Aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM