Externe

CONFLICT: Rusia va avea o "reacţie dură" dacă Statele Unite depăşesc "liniile roşii" în Siria

luni , 16 apr 2018, ora 20:32       de MEDIAFAX       Externe

Rusia va adopta o atitudine dură faţă de Statele Unite în cazul în care Administraţia Donald Trump va depăşi "liniile roşii" în Siria, avertizează Konstantin Kosacev, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus.


"În mod clar, există o stare de înţelegere a situaţiei din Siria. Există o înţelegere a faptului că sunt anumite linii roşii şi că reacţia Rusiei va deveni dură dacă aceste linii roşii vor fi depăşite", a declarat Konstantin Kosacev în cursul unei reuniuni parlamentare pe tema situaţiei din Siria.

Întrebat dacă Administraţia de la Washington cunoaşte care sunt aceste "linii roşii", parlamentarul rus a răspuns afirmativ.

Kosacev a subliniat că raidurile americane efectuate în Siria complică relaţiile dintre SUA şi Rusia.

"Noi am transmis clar că partea rusă are control asupra situaţiei şi că există o strategie clară pentru avansarea relaţiilor americano-ruse. Cu toate acestea, pentru a se înregistra progrese, este necesară voinţă şi din partea americanilor. Deocamdată, nu vedem acest lucru", a subliniat oficialul parlamentar rus, citat de agenţia Tass.

Rusia a condamnat vehement decizia Statelor Unite de a lansa împreună cu Marea Brtanie şi Franţa raiduri aeriene împotriva unor baze militare siriene.

 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii externe aţi dori să zboare avioanele de pe Aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM