Social

CCR: Vot favorabil pentru propunerea legislativă privind redefinirea căsătoriei

joi , 21 iul 2016, ora 14:02       de Dana Berci       Social

 Curtea Constituțională a dat vot favorabil legii care cere redefinirea căsătoriei. S-a hotărât că propunerea legislativă, susținută prin semnătură de 3 milioane de români cu drept de vot prin care se dorește ridicarea la rang de principiu constituțional a definiției căsătoriei din Codul Civil îndeplinește condițiile prevăzute de lege.


Iniţiativa legislativă îşi propune definirea căsătoriei  fără să lase posibilitatea unor interpretări iar acest lucru ar fi posibil prin schimbarea unui singur cuvânt din articolul cu numărul 48.  În prezent, conform Constituţiei,”familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, iar în perspectiva bisericii cuvântul soţi poate fi interpretat ca referindu-se la căsătoria între persoane de acelaşi sex. În luna ianuarie reprezentanții Coaliției pentru familie, împreună cu preoții din toată țara au început să strângă semnături ca să schimbe Constituția. Dacă Parlamentul va adopta legea, se dorește organizarea unui referendum privind protejarea familiei și a căsătoriei. Inițiatorii propunerii de revizuire solicită Senatului și Camerei Deputaților să dezbată și să adopte în procedură de urgență proiectul de lege, în așa fel încât referendumul de revizuire să poată fi organizat la data alegerilor generale din 2016.Aceaștia susţin că demersurile nu au fost iniţiate ca să respingă minoritatea, ci ca să susţină normalitatea.

În acest moment, căsătoria între persoane de acelaşi sex este interzisă expres doar prin Codul Civil, articolul 277, care interzice şi recunoaşterea pe teritoriul României a căsătoriei între persoane de acelaşi sex încheiate în afara ţării.

 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii externe aţi dori să zboare avioanele de pe Aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM