STIRI

CONSTITUTIA: De la dreptul la vot la redefinirea căsătoriei
duminica , 3 dec 2017, ora 12:30       de Mediafax       Social
Fiecare modificare adusă, de-a lungul timpului, Constituţiei a născut controverse, dar adaptarea Legii fundamentale la noile realităţi a fost necesară, astfel încât statul român să poată funcţiona în parametri europeni, iar principiile de organizare a ţării să fie clar stabilite. 1866. Este anul în care România a avut pentru prima dată o
ALEGERI INTERNE: Dan Barna, noul președinte al Uniunii Salvați România
luni , 30 oct 2017, ora 13:47       de Biroul de presă al USR Maramureș       Politic
Dan Barna a fost ales noul președinte al Uniunii Salvați România, după ce a câștigat alegerile interne desfășurate în cadrul congresului extraordinar al partidului. Alegerile au avut loc sâmbătă, la Poiana Brașov.
A TRECUT DE VOT: Plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului pe lună, votată de plenul Senatului. Care este valoarea maximă admisă
marti , 26 sep 2017, ora 09:16       de Mediafax       Economic
Senatul a votat, în şedinţa de plen de luni, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul de aprobare a ordonanţei de urgenţă privind plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului la suma de 8.500 de lei pe lună. Proiectul de lege a fost votat cu 72 voturi ”pentru”, 30 ”împotrivă” şi patru abţineri. 'E o ordonanţă pe care Guvernul
PRIN VOT: România, membru în Consiliul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Turismului
marti , 12 sep 2017, ora 10:55       de Maramedia       Eveniment
România a devenit membru în Consiliul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Turismului. Autorităţile române au anunţat că la Comisia Regională pentru Europa au candidat mai multe ţări pentru cinci poziţii în cadrul Consiliului Executiv, iar România a obţinut 22 de voturi în favoarea sa, mai mult de jumătate din numărul de voturi exprimate. Celelalte
VOT: Proiectul înființării comisiei de verificare a Clubul Sportiv Minaur Baia Mare, respins
marti , 11 apr 2017, ora 17:16       de Oana Dulf       Eveniment
Majoritatea consilierilor locali băimăreni nu doresc comisie de verificare la Clubul Sportiv Minaur Baia Mare. Proiectul s-a aflat din nou pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Baia Mare din această dimineață, dar a fost respins. Consilierii locali băimăreni au trebuit să își exprime astăzi votul pentru proiectul de hotărâre
FRUNTAȘI LA VOT: Localitatea cu peste 100% prezenţă la vot la ora 12
duminica , 11 dec 2016, ora 14:05       de www.gândulinfo.ro       Politic
În mai multe localităţi din România, prezenţa la vot a depăşit 60% încă de la ora 12, în localitatea Marila din Caraş Severin prezenţa depăşind 100% - 8 locuitori dintre cei 29 de pe listele permanente şi 22 pe listele suplimentare. Cetăţenii cu domiciliul într-un judeţ pot vota la orice secţie de votare din judeţul respectiv, pe listele
LA VOT: Grija pentru țară i-a scos din casă dis de dimineață pe localnicii din Sarasău să-și exprime opțiunea politică
duminica , 11 dec 2016, ora 10:04       de Narcisa Chișiu       ALEGERI 2016
Peste cincizeci de alegători s-au prezentat la urna de vot în comuna Sarasău, în primele două ore de vot. Îniante de amerge la biserică, cetățenii au venit să pună o ștampilă pe candidatul care dorește să-i reprezinte la Palatul Parlamentului. Deși prezența la vot este mai mică în același interval de timp cu cea înregistrată la alegerile locale
ALEGERI: Primii alegători și-au exprimat deja opțiunea la vot
duminica , 11 dec 2016, ora 09:49       de Narcisa Chișiu       ALEGERI 2016
Primii alegători și-au exprimat deja opțiunea politică la scrutinul de azi 11 decembrie. Alegerile parlamentare i-a mobilizat pe primii sigheteni să iasă din casă încă de la deschiderea urnelor de vot, în ciuda vremii nefavorabile, frig și ceață densă.În jur de zece alegători s-au prezentat la urne în intervalul 7-8. Printre aceștia s-au numărat
PROIECTE SUPUSE LA VOT: Consilierii locali s-au întrunit în ședință ordinară
marti , 1 noi 2016, ora 08:57       de Dana Berci       Social
Consilierii locali ai municipiului Sighetu Marmației s-au întrunit astăzi în ședință ordinară. Pe ordinea de zi au figurat 8 proiecte de hotărâre care au fost supuse la vot. Printre punctele de discuție din cadrul ședinței s-au aflat și două proiecte care vizează unitățile de învățământ cu probleme din municipiu, dar și aprobarea efectuării
8 PROIECTE SUPUSE LA VOT: Unul dintre proiecte le-a dat bătăi de cap consilierilor locali sigheteni
luni , 31 oct 2016, ora 21:03       de DANA BERCI       Comunitate
Consilierii locali ai municipiului Sighetu Marmației s-au întrunit astăzi în ședință ordinară. Pe ordinea de zi au figurat 8 proiecte de hotărâre care au fost supuse la vot. Printre punctele de discuție din cadrul ședinței s-au aflat și două proiecte care vizează unitățile de învățământ cu probleme din municipiu, dar și aprobarea efectuării
Pagina 1 din 5 ( 45 stiri )
<
>
TV Sighet Sighet FM

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii aţi dori să zboare avioanele de pe aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri: