STIRI

ORIENTARE ÎN CARIERĂ: Liceenii interesaţi de o carieră în poliţie, în vizită la IPJ Maramureş
joi , 16 noi 2017, ora 15:44       de Maramedia       Social
Astăzi, 16 noiembrie, a fost rândul elevilor Colegiului Naţional „Emil Racoviţă” să se familiarizeze cu activitatea poliţiei, în cadrul Programului Internaţional de Orientare Profesională „Job Shadow Day”. A fost o onoare pentru Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş să fie gazdă pentru 20 de elevi de clasa a XII-a, care au avut
REPORTAJUL ZILEI: Expoziţie de tradiţii. Află tainele unui obicei vechi din satele maramureșene
luni , 6 noi 2017, ora 22:34       de DANA BERCI       Reportajul zilei
Un obicei vechi din satele maramureșene, care era ținut cu sfințenie de localnici în preajma sărbătorii sfinților arhangheli Mihail și Gavril, a fost reînviat duminică în satul Călinești. În aceste zile ciobanii obișnuiesc să predea gazdei stânii oile pe care le-au avut în grijă peste an, se numără oile, sunt plătiți ciobanii și de fiecare
ANSAMBLUL TRANSILVANIA: Cursuri de dans tradițional, interpretare instrumentală și canto
marti , 3 oct 2017, ora 15:54       de Ioana Grad       Comunitate
Începând din această lună, Ansamblul Folcloric Național Transilvania a pregătit mai multe proiecte pentru iubitorii de folclor și artă tradițională. Ansamblul are în componenţă o orchestră populară, un corp de dansatori și solişti vocali recunoscuţi cu predilecţie pentru frumuseţea vocilor şi stilul autentic al zonei pe care o
INEDIT: În două școli din Maramureș se va studia limba chineză
miercuri , 27 sep 2017, ora 17:34       de Larisa-Mariana Laviță       Stiri
Limba și cultura chineză vor fi predate și în Sighetu Marmației, în baza unui proiect cu Institutului Confucius. Una din unitățile de învățământ desemnate este școala “George Coșbuc”, unde limba chineză va fi predată ca limba a doua pentru elevii care își doresc să ia parte la acest proiect. Doi tineri lectori din China se vor ocupa de
PROMO: Introducere în tainele olăritului la emisiunea Zestrea Maramureșului
vineri , 22 sep 2017, ora 16:59       de Larisa Lavița       Agenda Ta
O nouă ediție a emisiunii Zestrea Maramureșului va fi difuzată în această duminică la TV Sighet și îl va avea ca invitat pe Daniel Leș, care ne va introduce în tainele olăritului. Astfel, realizatoarea emisiunii, Măriuca Verdeș ne propune să intrăm în lumea unei îndeletniciri moștenite din străbuni. „ Lăudăm pe Iisus, bine v-am regăsit la o
PROGRAM BOGAT: Ziua internațională a iei, marcată printr-o mulțime de evenimente în Baia Mare
luni , 26 iun 2017, ora 14:27       de Oana Dulf       Eveniment
Zeci de evenimente prin care a fost marcată sărbătoarea Sânzâienelor dar și Ziua internațională a iei s-au desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute în Muzeul Satului din Baia Mare. Cea de-a III-a ediție a evenimentului „MândrIE maramureșeană” a venit cu târguri de meșteri populari, expoziții, conferințe și tombole cu premii. Începând
ROCK N’ ROAD: Motocicliștii le-au deslușit copiilor din tainele pasiunii lor
luni , 29 mai 2017, ora 16:14       de Oana Dulf       Eveniment
Rock N' Road Friends Club a organizat sâmbătă, în localitatea Băiuţ, proiectul “Motoinocenţă”, cu scopul de a oferi numeroşilor copii participanţi un context de socializare în aer liber prin activităţi de educaţie nonformală. Printre invitaţii la acest eveniment au fost şi 51 de elevi ai Şcolii Gimnaziale Copalnic Mănăştur, care au ales să
ȘAH: Încă un premiu național pentru sigheteanca Andra Cîmpean
vineri , 19 mai 2017, ora 16:12       de Ionița Ilieș       Sport
Sigheteanca Andra Cîmpean continuă să fie una dintre cele mai apreciate sportive din municipiul Sighetu Marmației și reprezintă impecabil Maramureșul la concursurile importante de șah din țară. De curând, sportiva a obținut medalia de argint la cel mai puternic concurs de juniori. Și nu se va opri aici, promițând să devină o jucătoare
REPORTAJUL ZILEI: Zeci de elevi din Budeşti participă la concursul naţional "Icoana şi şcoala mărturisirii" (VIDEO)
luni , 27 mar 2017, ora 21:33       de IONIȚA ILIEȘ       Reportajul zilei
Zeci de elevi ai Școlii Gimnaziale Budești participă la un concurs național de creație, alături de mii de școlari din întreaga țară. Concursul se adresează tuturor elevilor din învățământul preuniversitar și are scopul de a-i ajuta să își descopere, prin activități de creație, noi aptitudini, să își formeze deprinderi, să promoveze practici
PORȚI DESCHISE: Peste 1000 de copii au sărbătorit astăzi alături de polițiștii maramureșeni
joi , 23 mar 2017, ora 15:38       de MaraMedia       Eveniment
Peste 1000 de copii au ales azi să sărbătorească împreună cu poliţiştii maramureşeni Ziua Poliţiei Române, pe platoul din Piaţa Revoluţiei, din municipiul Baia Mare. Azi, poliţiştii maramureşeni au sărbătorit alături de cetăţeni 195 de ani de atestare documentară. Criminalişti, luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale, poliţişti
Pagina 1 din 10 ( 92 stiri )
<
>
TV Sighet Sighet FM

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii aţi dori să zboare avioanele de pe aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri: