STIRI

SPECIAL: Zeci de apicultori vin să-și prezinte produsele la Târgul mierii
joi , 13 sep 2018, ora 15:35       de Dana Berci       Economic
Târgul de miere din Sighetu Marmației a ajuns anul acesta la a X-a ediție. Zeci de apicultori vor fi prezenţi vineri și sâmbătă în centrul orașului cu produse naturale bazate pe miere. Nu vor lipsi nici standurile cu sucuri, ciocolată, bomboane sau produse cosmetice. Începutul toamnei este marcat în Sighetu Marmației prin târgul de miere. Și anul
AU DAT DE NECAZ: O femeie a încercat să-și scoată fraudulos fetele minore din țară, împreună cu fratele ei
duminica , 26 aug 2018, ora 11:46       de maramedia.ro       Stiri
Lucrătorii ITPF Sighet i-au făcut dosar penal mamei a două fete minore, dar și șoferului care conducea mașina în care se aflau acestea, deoarece au încercat să treacă fraudulos frontiera de stat. Noaptea trecută, în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, conducând un autoturism
HORROR: Un cuplu a încercat să-și vândă un copil pentru a salva viața celuilalt copil, bolnav de leucemie
vineri , 17 aug 2018, ora 13:24       de Agerpres       Stiri
Donaţiile obţinute de un cuplu de chinezi pentru a salva viaţa fiului lor bolnav de leucemie au fost îngheţate, după ce au încercat să vândă pe stradă sora geamănă a băiatului pentru a obţine mai multe fonduri, potrivit ziarului South China Morning Post, citat de EFE, relaztează Agerpres. Potrivit imaginilor publicate de mass-media şi reţelele de
PROIECT DE LEGE: Românii vor putea să-și cumpere oricând vechime pentru pensie
vineri , 10 aug 2018, ora 20:39       de www.avocatnet.ro       Social
Românii vor putea face plăți retroactive la pensii, pentru perioade însumate de cel mult cinci ani în care nu au cotizat la sistemul public de pensii, potrivit viitoarei legi a pensiilor, pusă recent în dezbatere. Față de mecanismul plăților retroactive aplicabil în prezent, la noul mecanism vor putea apela, teoretic, mai multe persoane. Plata
DRAMĂ: Colegii asistentei de la UPU-SMURD care s-a sinucis sunt șocați de vestea morții tinerei și nu înțeleg ce a împins-o să-și ia viața
miercuri , 6 iun 2018, ora 16:42       de Oana Dulf       Eveniment
O veste cutremurătoare în comunitatea băimăreană, dar și pentru angajaţii din cea mai mare unitate sanitară din județ. O asistentă medicală angajată la UPU-SMURD a Spitalului de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” s-a spânzurat. Flavia Magdău Tătărău avea 27 de ani si se căsătorise de curând cu un pompier SMURD. Flavia era și nepoata
REPORTAJUL ZILEI: Câmpu Negru, o zonă ca vai de ea. Oamenii ar vrea să-și repare singuri drumul, dar nu li se dă voie
miercuri , 18 apr 2018, ora 21:03       de Dana Berci       Reportajul zilei
Drumuri neasfaltate și pline de gropi, șanțuri necurățate, lipsa canalizării precum și lipsa mijloacelor de transport în comun în zonă sunt câteva dintre problemele cu care se confruntă sighetenii care locuiesc pe Câmpu Negru. Oamenii spun însă că cea mai mare problemă sunt drumurile care odată cu topirea zăpezii au devenit aproape impracticabile.
NOUTĂȚI: Volkswagen îşi modifică sigla. Germanii vor să-și refacă imaginea afectată de Dieselgate
miercuri , 18 apr 2018, ora 10:01       de www.digi24.ro       Externe
Grupul german Volkswagen AG intenţionează să modifice sigla brandului pentru prima dată din 2012, deoarece se pregăteşte pentru era vehiculelor electrice şi încearcă să-şi refacă imaginea, afectată de Dieselgate, transmite Bloomberg. Noua siglă va fi prezentată anul viitor, odată cu lansarea unor modele electrice. Adaptându-se perioadei actuale,
DEPUTATUL DURUȘ (USR) AMENDEAZĂ O NOUĂ BATJOCURĂ PSD: 7.000 de maramureșeni trimiși de Guvernul PSD să-și „majoreze” pensiile în instanță
luni , 5 mar 2018, ora 16:24       de MaraMedia       Politic
Aplicarea Legii 192/2015 care trebuia să reglementeze drepturile pensionarilor din sistemul public, pensionați înainte de 1 ianuarie 2011, care au lucrat în grupa I și/sau grupa a II, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activități încadrate în condiții deosebite și/sau speciale a creat inechitate în sistem, semnalează
NU VA MAI FI STRUCTURĂ: Școala de Muzică, pe cale să-și recapete statutul de personalitate juridică
marti , 30 ian 2018, ora 12:48       de Dana Berci       Comunitate
În luna ianuarie a anului trecut, Consilul Local Sighet a votat în unanimitate proiectul de hotărâre privind aprobarea rețelei școlare a municipiului Sighetu Marmației pentru anul școlar 2017-2018 iar în urma aceste decizii Școala de Muzică și Arte Plastice din Sighet a devenit structură a Școlii ”Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”. În timp ce pierderea
SĂRBĂTORI: Cum plănuiesc să-și petreacă sighetenii Crăciunul
luni , 11 dec 2017, ora 17:28       de Ioana Popovici       Comunitate
Acasă, înconjurați de familie, așteptând colindătorii, așa plănuiesc să își petreacă majoritatea sighetenilor Crăciunul. Deși în ultima vreme devin tot mai populare și printre români destinațiile de vacanță din străinătate, spre exemplu Viena și Roma, recunoscute pentru târgurile de Craciun si evenimentele tematice, maramureșenii văd în
Pagina 1 din 12 ( 113 stiri )
<
>
TV Sighet Sighet FM

SONDAJ DE OPINIE

Cine consideraţi că ar trebui să se ocupe de problema haitelor de câini din oraş?
Primăria prin serviciul specializat
Asociaţiile prietenii animalelor
Cetăţenii

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri: