STIRI

DN 1C: Acostamentul afectat de alunecarea de teren în Pasul Mesteacăn a fost refăcut
miercuri , 16 mai 2018, ora 16:32       de Maramedia       Comunitate
Pe drumul național 1C, în Pasul Mesteacăn, la km 109+540, s-a produs, datorită fenomenelor meteorologice periculoase, de la mijlocul lunii martie, o alunecare de teren, a corpului drumului (partea carosabilă și acostament), pe o lățime de 2,5 -3 metri, dar și a taluzului de rambleu.
"CULORILE ROMÂNIEI": S-au refăcut marcaje şi lucrări de întreţinere la peste 300 de trasee turistice montane
luni , 31 iul 2017, ora 23:35       de http://noizz.ro       Comunitate
Din aprilie și până în iulie, salvamontiștii au fost refăcute marcajele şi au fost efectuate lucrări de întreţinere la peste 300 de trasee turistice montane, aproape jumătate din totalul existent la nivel național. 30 de structuri salvamont din cele 38 existente în țară au beneficiat de materialele necesare renovării a 85 de refugii și 20 de cabane.
INVESTIȚII: A fost refăcut terenul de baschet de la Colegiul ”Dragoș Vodă”
luni , 8 mai 2017, ora 16:05       de Narcisa Chișiu       Sport
Un nou loc pentru a juca baschet la Sighet. După mai bine de douăzeci de ani de când nu a mai fost renovat terenul de baschet din curtea Colegiului Național ”Dragoș Vodă”, azi, elevii se bucură de o bază sportivă complet reabilitată. Vechiul teren a fost ras, în locul lui fiind turnat un nou covor asfaltic,pe 30 de metri lungime și 20 de metri
DESTINAŢII DE VACANŢĂ: Insula Rodos, insula soarelui
sambata , 4 mar 2017, ora 12:09       de MaraMedia       Turism
Legendele spun ca aceasta insula a fost candva o fasie de pamant aruncata pe mare si oferita zeului Apolo, zeul Soare, aceste denumind-o dupa fiica sa Rhodes. Zidurile vechii cetati se pot vedea si astazi in orasul nou cladit, dandu-i un aer medieval. Desi din negura timpului nu a rezistat si renumitul Colos din Rodos, ce salasluia intrarea in port, insula mai
PROIECT FINALIZAT: Strada Lucian Blaga din Sighet are de ieri marcaje rutiere
joi , 30 iun 2016, ora 20:38       de Ionița Ilieș       Comunitate
Șoferii pot să circule în condiții de siguranță, iar despre proiect se poate spune că a fost dus la bun sfârșit de către Primăria Sighet, care l-a demarat în urmă cu doi, sub vechea administrație locală. În acest proiect cu finanțare din bugetul local au fost incluse trei străzi: Lucian Blaga, Szilagy Istvan și Simion Bărnuțiu. Modernizarea
LUCRĂRI: S-au refăcut marcajele în zona centrului
luni , 30 mai 2016, ora 14:54       de Dana Berci       Social
Lucările din centrul municipiului Sighetu Marmației s-au încheiat astăzi. Odată finalizate, angajații Serviciului Public de Gospodărire Urbana au curățat drumul și au început refacerea marcajelor. La primele ore ale dimineții circulația pe strada Traian a fost deschisă, iar șoferii au putut circula în condiții normale. Întrucât refacerea marcajelor
SIGHET: S-au refăcut ansamblurile de la intrările în oraș
marti , 19 mai 2015, ora 14:59       de Sorin Chiş       Social
Starea degradată a ansamblurilor arhitecturale de la intrările în municipiul Sighetu Marmaţiei este deja istorie. Dacă ani la rând au fost lăsate în paragină, acum ele au fost reabilitate, la inițiativa Primăriei, cu ajutorul Serviciului Public de Gospodărire Urbana. Realizate încă din perioada comunismului, ansamblurile de la intrarea în municipiul
SIGHET: Principalele intrări în oraş vor fi refăcute în această perioadă
joi , 14 mai 2015, ora 18:20       de Sorin Chiş       Eveniment
Principalele intrări în municipiul Sighetu Marmaţiei vor fi refăcute în această perioadă. Pentru început se acţionează la refacerea zonelor verzi, dar şi a locurilor ocupate abuziv sau transformate în parcări de către şoferii care tranzitează Sighetul. Startul lucrărilor s-a dat zilele trecute, zona BIG fiind prima vizată, astfel că muncitorii
SIGHET: Marcajele rutiere din oraş vor fi refăcute peste două săptămâni
miercuri , 18 mar 2015, ora 17:15       de Renata Bota       Social
Peste aproximativ două săptămâni, marcajele rutiere din Sighet vor fi refăcute. Serviciul Public de Gospodărire Urbana este pregătit cu materialele necesare revopsirii marcajelor, vremea fiind singurul factor care poate sta în calea demarării lucrărilor. Reprezentanţii Serviciului Public de Gospodărire Urbana speră ca până la sărbătorile pascale
CRIN ANTONESCU: Dacă domnul Ponta câştigă alegerile, vom avea un preşedinte prefăcut, mincinos şi slab
sambata , 15 noi 2014, ora 13:48       de Mediafax       Politic
Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a declarat, vineri, că vom avea un preşedinte prefăcut, mincinos şi slab dacă Victor Ponta câştigă alegerile, susţinând că acesta nu are curajul să spună cine este cu adevărat.
Pagina 1 din 2 ( 20 stiri )
<
>
TV Sighet Sighet FM

SONDAJ DE OPINIE

Ce părere aveţi sentinţa în procesul lui Liviu Dragnea va fi:
achitare
condamnare cu executare
condamnare cu suspendare

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri: