STIRI

RALUCA TURCAN: PNL solicită Ministerului Educației să organizeze Masteratul Didactic
marti , 18 iul 2017, ora 16:51       de Agerpres       Politic
PNL solicită Ministerului Educației să organizeze din acest an Masteratul Didactic, potrivit unui comunicat de presă remis marți, AGERPRES, de prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan. 'PNL solicită Ministerului Educației să organizeze din acest an Masteratul Didactic. În acest sens, este nevoie de urgență, să redacteze și să aprobe normele de aplicare
HANDBAL FEMININ: Minaur și-a stabilit obiectivele pentru noul sezon competițional
marti , 11 iul 2017, ora 13:59       de Oana Dulf       Sport
Echipa de handbal feminin a Clubului Sportiv Minaur a reușit să păstreze pentru noul sezon competițional o mare parte din lot. Dar au fost aduse la echipă și întăriri, obiectivul pentru noul sezon fiind promovarea în Liga Națională. Deși nu a reușit promovarea, conducerea clubului Minaur spune despre lotul echipei feminine că a înregistrat un progres
MERGE ȘI AȘA: Absolvenţii care n-au luat BAC-ul se pot angaja în domenii ca vânzări, logistică şi producţie. Care sunt cele mai bine plătite posturi
duminica , 9 iul 2017, ora 20:46       de Mediafax       Social
Tinerii care nu au trecut examenul de bacalaureat se pot angaja în domenii precum vânzări, logistică sau producţie, sau pot urma cursuri de calificare de scurtă durată şi pot lucra în saloane de înfrumuseţare, a declarat, pentru MEDIAFAX, Raluca Peneş, coordonator de resurse umane al Smartree. „Chiar dacă nu au diplomă de bac, se pot angaja în
ANCHETĂ: Trei adolescente la spital după ce au luat antidepresive; una e în comă
joi , 6 iul 2017, ora 10:20       de Mediafax       Social
Trei adolescente din Prahova au ajuns, marţi seara, la spital, după ce au luat medicamente pentru boli psihice. Una dintre ele, în vârstă de 14 ani, este în comă şi a fost transferată la un spital din Bucureşti, iar Poliţia şi Protecţia Copilului au început anchete. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat,
PROIECT PENTRU TINERI: Asociația Szmisz caută doritori pentru „Safe and Smart”
luni , 26 iun 2017, ora 16:44       de Narcisa Chișiu       Social
Asociaţia Szmisz caută 5 persoane cu vârsta între 18 şi 30 de ani pentru a participa la proiectul Erasmus+ „Safe and Smart”, activitatea principală fiind mobilitatea lucrătorilor de tineret, în perioada 24 iulie – 31 iulie, la Sighetu Marmaţiei. Activitățile proiectului se vor implementa cu sprijinul a cinci parteneri din Grecia,Spania, Ungaria,
RALUCA TURCAN: PSD îi acoperă urmele ministrului Shhaideh. Prerogativele Parlamentului, călcate în picioare de coaliţia guvernamentală
luni , 26 iun 2017, ora 16:35       de MaraMedia       Politic
PSD a respins solicitarea PNL de a o chema pe doamna ministru Sevil Shhaideh la ”Ora Guvernului” în Parlament, pentru a da explicații asupra modului în care s-au alocat fondurile prin PNDL imediat după ce și-a prezentat demisia din Guvern. Timp de mai multe luni Programul Naţional de Dezvoltare Locală a fost nefuncțional, iar în perioada crizei
STUDIU: Motivul pentru care tinerii fug de joburile în vânzări. Poziţiile din acest domeniu sunt din ce în ce mai greu de acoperit
luni , 26 iun 2017, ora 15:14       de Mediafax       Social
Studenţii sau proaspăt absolvenţii nu sunt atraşi de domeniul vânzărilor, joburile din acest sector fiind greu de acoperit, potrivit ZF. Poziţiile din domeniul vânzărilor, în special în retail, au devenit din ce în ce mai greu de acoperit, existând o fluctuaţie de personal destul de mare, cererea fiind mai mare decât oferta. Aşteptările salariale
CONGRES PNL: S-a ales noua conducere a Partidului Național Liberal
luni , 19 iun 2017, ora 08:41       de Maramedia       Politic
În urma Congresului PNL, din 17 iunie 2017, a fost ales președinte al Partidului Național Liberal Ludovic Orban, conducător al moțiunii ”Partidul Național Liberal – Forța Dreptei”. De asemenea, în cadrul Congresului PNL a fost ales președintele Curții de Arbitraj, Daniel Buda, și președintele Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori, Mihai
PNL: Ludovic Orban este noul președinte al partidului
sambata , 17 iun 2017, ora 19:16       de www.digi24.ro       Politic
Partidul Naţional Liberal l-a ales, sâmbătă, pe Ludovic Orban să fie noul preşedinte al partidului. Votul a avut loc în cadrul primului congres al formaţiunii după fuziunea cu PDL şi după trei ani în care liberalii nu au mai avut o astfel de reuniune, deşi în acest timp au schimbat nu mai puţin de trei preşedinţi, scrie News.ro. Şefia PNL a fost
LIBERALII ÎŞI ALEG NOUL LIDER: Ludovic Orban şi Cristian Buşoi, în lupta pentru şefia PNL/ Iohannis: România are nevoie de partide puternice. UDMR: Trebuie să avem dialog între noi
sambata , 17 iun 2017, ora 12:49       de MEDIAFAX       Politic
Şefia PNL este disputată astăzi în CN de Ludovic Orban şi Cristian Buşoi. Majoritatea filialelor şi-au declarat sprijinul pentru Orban, în timp ce liderul fostului PDL, Vasile Blaga, a refuzat să spună pe cine va susţine, la fel şi liderul PNL Suceava, fiind şi filiale care susţin că vor vota 'liber'.
Pagina 1 din 38 ( 374 stiri )
<
>
TV Sighet Sighet FM

SONDAJ DE OPINIE

Credeţi că vor decola avioane de pe Aeroportul Baia Mare în 2017?
Da
Nu
Nu ştiu/Nu mă interesează

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri: