STIRI

RESURSE:Proiecte de circa 7 milioane de euro pentru valorificarea surselor regenerabile
vineri , 10 noi 2017, ora 09:10       de Agerpres       Economic
Șase proiecte de valorificare a surselor regenerabile, în valoare de circa 30 de milioane de lei (circa 7,1 milioane de euro), au fost finanțate în cadrul Programului RO06 Energie Regenerabilă Rondine, finanțat în cadrul Granturilor SEE 2009-2014, potrivit datelor prezentate, joi, de către președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Cornel
EPP: Europarlamentarul Daniel Buda şi-a prezentat raportul de activitate la finalul celor 3 ani de mandat în Parlamentul European!
vineri , 25 aug 2017, ora 17:21       de MaraMedia       Politic
La finalul celor 3 ani de mandat în Parlamentul European, vă invit pe cei interesați să consultaţi o sinteză sau dacă vreți un raport al activităţii mele în calitate de membru al acestei instituții. Pentru a face un prim pas spre dezvoltarea comunităţilor, am dorit să vin în sprijinul tuturor celor interesaţi cu o serie de informaţii referitoare la
7 SUNT DIN MARAMUREŞ: Peste 270 de licee primesc bani pentru reducerea abandonului școlar
luni , 31 iul 2017, ora 20:32       de http://m.libertatea.ro       Comunitate
Peste 270 de licee din toată țara, cu profil tehnologic, primesc între 70.000 de euro și 152.500 de euro pentru reducerea abandonului școlar, creșterea ratei de absolvire și îmbunătățirea rezultatelor la Bacalaureat, proiecte care sunt finanțate prin granturi, pe o perioadă de patru ani. Cele mai multe licee beneficiare sunt din București și județe
BINE DE ȘTIUT: Noi pârghii de finanţare pentru românii din străinătate, aprobate de Guvern
vineri , 21 iul 2017, ora 09:41       de Mediafax       Economic
Guvernul a modificat, în şedinţa de joi, cadrul legislativ privind procedura de acordare a finanţărilor nerambursabile pentru sprijinirea activităţii românilor din Diaspora şi a lansat o campanie de informare pentru românii care doresc să muncească în afara graniţelor. ”Guvernul propune actualizarea Legii 321/2006, în sensul adaptării acesteia la
MEN: Opt universități organizează 20 de programe de vară pentru liceeni
joi , 20 iul 2017, ora 23:41       de Agerpres       Social
Opt instituții de învățământ superior din sistemul public derulează, în perioada iulie - septembrie 2017, 20 de programe de vară de tip punte pentru mai mult de 1.000 de elevi care provin din grupuri dezavantajate, prin Schema de Granturi Competitive pentru universități din cadrul proiectului ROSE, a informat, joi, Ministerul Educației Naționale
ÎMPRUMUT: România împrumută un miliard de euro de la Banca Europeană de Investiţii pentru proiectele de transport din cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare
miercuri , 19 iul 2017, ora 09:15       de Mediafax       Economic
România a semnat, marţi 18 iulie 2017, la Luxemburg Contractul cadru de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) în valoare de un miliard de euro. Banii vor fi utilizaţi pentru a acoperi cofinanţarea statului pentru proiectele de transport din cadrul POIM. Din partea României contractul cadru a fost semnat de Ionuţ Mişa, ministrul Finanţelor
INVESTIȚII: Companiile care creează locuri de muncă pot solicita finanţare de la stat începând de luni
luni , 12 iun 2017, ora 10:18       de Mediafax       Social
Companiile care creează locuri de muncă pot solicita bani de la buget pentru investiţii, începând de luni, 12 iunie şi până pe 23 iunie, conform informaţiilor postate pe site-ul Ministerului Finanţelor. Bugetul alocat sesiunii este de 106,29 milioane de lei. Condiţia pentru a obţine finanţare este ca firma să creeze minimum 10 noi locuri de muncă
APRECIERE:Toți olimpicii care au câștigat locuri fruntașe la olimpiade vor primi un grant de cercetare
duminica , 4 iun 2017, ora 09:14       de Agerpres       Social
Ministrul Cercetării și Inovării, Șerban Valeca, a declarat sâmbătă seara, la Galați, că Hotărârea de Guvern (HG) privind acordarea de granturi olimpicilor care au câștigat locurile I, II, III la olimpiade naționale sau internaționale și care doresc să își continue studiile universitare și post universitare în țară, cu obligația de a lucra
FONDURI: Absolvenţii de liceu cu rezultate deosebite la învăţătură vor putea primi granturi de cercetare
joi , 1 iun 2017, ora 10:11       de Mediafax       Social
”Printr-o Hotărâre de Guvern, tinerii absolvenţi de liceu care au rezultate deosebite la învăţătură vor putea beneficia de granturi de cercetare. Granturile de cercetare vor fi acordate sub titulatura grant pentru tineri cercetători „Regele Carol I”. E vorba despre absolvenţi care pe parcursul celor patru ani de liceu au avut rezultate deosebite la
UNICEF: 300.000 de copii români nu merg la şcoală, în timp ce jumătate dintre minori trăiesc în sărăcie lucie
sambata , 27 mai 2017, ora 23:02       de MEDIAFAX       Social
300.000 de copii din România, dintr-un număr de patru milioane, nu merg în prezent la şcoală, iar jumătate dintre minorii trăiesc într-o sărăcie lucie sau sunt la limita subzistenţei, arată un studiu realizat de UNICEF România.
Pagina 1 din 6 ( 51 stiri )
<
>
TV Sighet Sighet FM

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii aţi dori să zboare avioanele de pe aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri: