STIRI

LANSARE DE ALBUM: Cântec, joc și voie bună la Petrova
luni , 12 noi 2018, ora 14:24       de Dana Berci       Comunitate
A fost cântec, joc și voie bună sâmbătă la Petrova. Albumul de muzică populară care reunește cântece ale mai multor artiști din Petrova și Sighetu Marmației a fost lansat în prezența unui public numeros. Pentru acest material discografic s-a muncit doi ani, timp în care copiii au frecventat cursurile de canto și vioară care au avut loc la Căminul
SPECIAL: „Tu ce-ai făcut astăzi?” - un eveniment care se lasă cu cântec, dar și cu carte
joi , 8 noi 2018, ora 17:28       de Oana Dulf       Stiri
Vineri, 9 noiembrie, de la ora 13:00, în Sala de conferinţe a Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” Baia Mare, vor avea loc concertul şi lansarea cărţii „Tu ce-ai făcut astăzi?” de Ovidiu Scridon, publicație apărută la editura Alexandria Publishing House, în 2017. Evenimentul face parte dintr-un turneu de promovare a cărţii, care a ajuns în acest
ALTFEL DE CURS: Lecție cu polițiști la Liceul Tehnologic Marmația
miercuri , 31 oct 2018, ora 15:30       de maramedia.ro       Stiri
Pentru că sunt în mod deosebit interesaţi de siguranţa pe drumurile publice şi pentru că preferă să prevină decât să intervină la accidente, poliţiştii discută frecvent cu diferite categorii de participanţi la trafic aspecte privind legislaţia în domeniul rutier. Elevii Liceului Tehnologic Marmaţia din Sighet au fost grupul ţintă de
DEMERS: Campanie pentru locuri de muncă sănătoase marcată și la ITM Maramureș
marti , 23 oct 2018, ora 17:15       de Oana Dulf       Stiri
Campania pentru locuri de muncă sigure şi sănătoase 2018-2019 organizată la nivelul Uniunii Europene de către Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă are ca temă 'Locuri de muncă sănătoase prin managementul substanțelor periculoase”. Această campanie va fi marcată joi și la Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș.
METEO: Val de frig. Vremea se schimbă radical
luni , 22 oct 2018, ora 10:02       de www.digi24.ro       Vremea
De la un soare destul de prietenos, în mai puţin de două zile vom trece la ploi şi răbufniri ale vântului ce vor atinge frecvent viteze de 80 km/h. Vremea astăzi, luni, 22 octombrie. Aspectul vremii se va îmbunătăţii semnificativ astăzi şi doar prin sud-vest, nord-vest şi centru vor fi posibile câteva reprize izolate de ploaie. Atmosfera va fi
OFL: Cancerul mamar nu mai este o boală incurabilă, dar indolența guvernanților îl face să fie mortal
luni , 1 oct 2018, ora 19:31       de MaraMedia       Politic
La fiecare 3 ore o femeie moare de cancer în România. Cancerul mamar este cel mai frecvent tip de cancer la femei și principala cauză de deces prin cancer la femeile europene, potrivit Societății Europene de Oncologie Medicală. Dacă ar fi depistat din timp, cancerul la sân ar putea fi tratat, în majoritatea cazurilor. Dar România face prea puțin pentru
ÎNGRIJORĂTOR: Românii își plătesc tot mai greu facturile curente
luni , 24 sep 2018, ora 12:26       de www.digi24.ro       Comunitate
Românii plătesc tot mai greu facturile curente. Cele mai recente date de la Statistică arată că 32% dintre gospodăriile din România rămân în urmă repetat cu plata întreţinerii sau a utilităţilor. Roxana Vântu, jurnalist Digi24: Cele mai frecvente întârzieri au fost la plata energiei electrice - este cazul a 51 la sută dintre
BINE DE ȘTIUT: Condiții pentru primirea pensiei de urmaș
luni , 17 sep 2018, ora 15:48       de Dana Berci       Stiri
Copiii beneficiari ai pensiei de urmaș și care au împlinit vârsta de 16 ani trebuie să prezinte la Casa de Pensii Maramureș o adeverință din care să rezulte că frecventează cursurile liceale/universitare la zi pentru a beneficia de acești bani. Având în vedere că începând din luna iulie 2018 s-a modificat calendarul de plată a pensiilor, potrivit
PROIECT: S-ar putea construi o grădiniță în Sighet
luni , 17 sep 2018, ora 13:23       de Dana Berci       Stiri
În Sighetu Marmației s-ar putea construi o nouă grădiniță. Consiliul Local a aprobat în ședința ordinară din luna august proiectul ”Construcții de grădinițe în Regiunea Nord-Vest” în calitate de partener cu Ministerul Educației Naționale - lider de proiect în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Prin acest proiect se dorește
ANALIZĂ: Creşterea economică nu se simte şi în buzunarele românilor. Tot mai mulţi oameni se împrumută pentru a face faţă cheltuielilor curente
luni , 17 sep 2018, ora 09:23       de Mediafax       Economic
Jumătate din români fac faţă cu greu cheltuielilor curente şi tot mai mulţi trebuie să se împrumute pentru a le acoperi, arată studiul „Condiţiile de viaţă ale populaţiei din România“, publicat pe site-ul Institutului Naţional de Statistică - INS. „Dintre plăţile pentru care s-au înregistrat restanţe în cursul anului 2017, cele mai
Pagina 1 din 192 ( 1915 stiri )
<
>
TV Sighet Sighet FM

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii externe aţi dori să zboare avioanele de pe Aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri: