STIRI

APEL: Europarlamentarul Daniel Buda solicită PSD-ALDE sprijinirea fermelor mici și mijlocii și consolidarea conceptului de producție integrată
luni , 12 feb 2018, ora 17:24       de MaraMedia       Politic
Europarlamentarul Daniel Buda se consultă cu fermierii maramureșeni. Liberalul a avut azi mai multe întâlniri cu fermierii din județ. A purtat discuții cu aceștia despre problemele pe care le întâmpină în acest moment în sectorul agricol precum și despre procesul de consultare pe marginea viitoarei Politici Agricole Comune.
HANDBAL: Antrenorul Minaurului a demisionat după a șasea înfrângere consecutivă din Liga Zimbrilor
luni , 11 dec 2017, ora 14:47       de Ioana Popovici       Sport
CS Minaur a pierdut în deplasare în fața echipei Politehnica Iași, scor 24-28, iar în urma acestui eșec antrenorul băimărenilor, Raul Fotonea, și-a anunțat demisia. Conducerea clubului urmează să ia o decizie în această privință, înaintea meciului de joi împotriva celor de la Dinamo București.
HANDBAL: Pe Minaur o așteaptă două meciuri cu Dinamo în interval de o săptămână
miercuri , 6 dec 2017, ora 13:32       de Oana Dulf       Sport
Istoria handbalistică a ultimilor 10 ani nu consemnează nici un meci între Minaur și Dinamo în Cupa României. Sorții au făcut însă ca luna decembrie să le aducă suporterilor băimăreni drept cadou două meciuri pe teren propriu cu vechea rivală, la distanță de o săptămână. Primul dintre ele se desfășoară mâine, în optimile Cupei României, de
VOLEI: Eșec în deplasare pentru Explorări
marti , 14 noi 2017, ora 17:49       de Ioana Popovici       Sport
Știința Explorări Baia Mare a pierdut, cu scorul 0-3, în deplasare, în fața echipei LMV Tricolorul Ploiești. Meciul s-a jucat în cadrul etapei a 7-a a campionatului diviziei A1 de volei masculin. Băimărenii au reușit să mențină jocul echilibrat în primul set, pierzând la o diferență de doar un punct în fața gazdelor. Echipa LMV Tricolorul
LIGA I: FC Viitorul - CSM Poli Iași 5-2
sambata , 30 sep 2017, ora 21:18       de AGERPRES       Sport
FC Viitorul Constanța a învins-o pe CSM Poli Iași cu scorul de 5-2 (4-1), sâmbătă, pe teren propriu, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii I de fotbal. Omul meciului a fost atacantul George Țucudean, care a reușit nu mai puțin de patru goluri pentru echipa campioană (15, 39, 43, 50), ratând alte tot atâtea ocazii clare.
tags: liga, i:, fc, viitorul, -, csm, poli, iași, 5-2
ISTORIE LOCALĂ: S-a deschis în Baia Mare noul Bergeráj pe modelul cofetăriei de odinioară
vineri , 29 sep 2017, ora 12:24       de Pongrácz Panni       Istorie locală
Unul din programele din cadrul Zilelor Maghiare Băimărene - Főtér Fesztivál 2017 a fost redeschiderea Noului Bergeráj, pe modelul celui de odinioară. Între 15-17 septembrie publicul băimărean a reușit să-și facă o imagine despre celebra Cofetărie Berger unde au avut ocazia de a viziona și expoziția de artă și sculptură ai unor artiști plastici
ACTIVITĂȚI ORGANIZATORICE: Liberalii maramureșeni vor să-și pună la punct filialele din județ
miercuri , 27 sep 2017, ora 18:13       de Oana Dulf       Politic
Liberalii maramureșeni caută cele mai bune soluții pentru a avea organizații în toate localitățile din județ. În prezent se face ”curățenie” în baza de date a PNL Maramureș și se analizează fiecare organizație în parte. Președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan, declară că organizarea unei filiale nu se face de pe o zi pe alta. ”Acum
REMEMBER: Ce s-a întâmplat important într-o zi de 25 septembrie
luni , 25 sep 2017, ora 10:50       de Maramedia       Eveniment
25 septembrie este a 268-a zi a calendarului gregorian și a 269-a zi în anii bisecți. 97 zile rămase până la sfârșitul anului. Cuprins [ascunde] 1 Evenimente 2 Nașteri 3 Decese 4 Sărbători Evenimente[modificare | modificare sursă] 1396: Bătălia de la Nicopole. Sultanul Baiazid I, 'Fulgerul' înfrânge armata cruciată la Nicopole; de partea
IOHANNIS: Legea Educației trebuie să înceteze să mai fie un puzzle ale cărui piese se schimbă continuu (VIDEO)
luni , 11 sep 2017, ora 15:35       de Maramedia       Social
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut luni, 11 septembrie a.c., la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, o alocuțiune în cadrul festivității de deschidere a anului școlar preuniversitar 2017-2018. Din nefericire, condițiile de studiu nu sunt peste tot așa de bune ca în Colegiul vostru. Există, din păcate, mulți
RUGBY: ”Zimbrii”, învinși de Timișoara Saracens
luni , 4 sep 2017, ora 12:01       de Dana Berci       Sport
CSM Știința Baia Mare a înregistrat în acest sfârșit de săpătămână primul eșec din actuala stagiune în meciul împotriva celor de la Timișoara Sarancens. După un joc foarte disputat, meciul s-a încheiat cu scorul de 23-15 pentru bănățeni. Dacă în urmă cu trei săptămâni vicecampioana României reușea să se impună pe terenul rivalei
Pagina 1 din 22 ( 218 stiri )
<
>
TV Sighet Sighet FM

SONDAJ DE OPINIE

Aveţi încredere în noul Guvern propus de PSD?
Da
Nu
Nu ştiu, treaba lor

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri: