STIRI

VITAL: Acțiune de curățare și spălare a sistemului de canalizare în cartierele Firiza, Ferneziu, Săsar și Valea Borcutului
luni , 23 oct 2017, ora 17:03       de Maramedia       Comunitate
În fiecare săptămână, echipe de lucrători din cadrul secţiei canal ai societăţii VITAL S.A. desfăşoară un amplu program de curăţare şi verificare a sistemului de canalizare, denumit “ Program anual de revizii tehnice, reparații curente și spălări de rețele de canalizare aferente municipiului Baia Mare și pe zonele limitrofe 2017”. Acțiunile
UE:Iohannis la finalul Consiliului European
vineri , 20 oct 2017, ora 19:00       de Agerpres       Comunitate
Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri la Bruxelles, după reuniunea Consiliului European, că mesajul transmis de liderii Uniunii este unul pozitiv și că liderii UE vor să facă Uniunea mai 'bună, mai apropiată de cetățean'. 'Au fost două zile de discuții bune. Mesajul general pe care putem să îl dăm după aceste două zile este unul pozitiv.
IONEL BOGDAN: PNL Maramureş îşi arată nemulţumirea faţă de incompetenţa PSD, atât la nivel naţional cât şi la nivel local
vineri , 20 oct 2017, ora 17:49       de Comunicat de presă PNL Maramureș       Politic
La nivel naţional guvernarea PSD – ALDE ne livrează ultimele noutăţi: „ Promisiuni uitate şi taxe noi”. În campania electorală, PSD anunţa că impozitul pe venit va scădea de la 16 % (2016) la 10 % la 1 ianuarie 2018 pentru salariaţii care au minim 2.000 de lei brut pe lună. Acum, ministrul Mișa ne anunță sec că această măsură nu va mai fi
AU VOTAT DIN NOU: Plenul Senatului a decis menţinerea supraaccizei la combustibil: Legea a trecut în forma propusă de Guvern
miercuri , 11 oct 2017, ora 10:39       de Mediafax       Politic
Senatorii au respins amendamentul Comisiei de buget-finanţe al OUG 25/2017, de eliminare a supraacizei la carburanţi, astfel că Legea de aprobare a trecut în forma propusă de Guvern. Senatorul PNL Carmen Hărău a crezut iniţial că amendamentul a fost admis şi le-a mulţumit colegilor pentru votul dat. Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de
STUDIU: Tatuajele vechi pot provoca simptome asemănătoare cu cele ale cancerului
duminica , 8 oct 2017, ora 22:21       de www.digi24.ro       Sanatate
Tatuajele pot provoca infecții chiar și la 15 ani de la realizarea lor, au avertizat medicii după ce o femeie din Australia a fost internată cu ganglioni limfatici măriți, informează The Telegraph. Pacienta din Australia, în vârstă de 30 de ani, a observat mai multe umflături dureroase la subraț și a crezut că suferă de cancer. Însă, după ce medicii
CONCURENȚI MULȚI: Zeci de sportivi au participat la concursul de triatlon și înot în ape libere de la Barajul Firiza
joi , 21 sep 2017, ora 14:37       de MaraMedia       Sport
Un concurs de triatlon și înot în ape libere, la Barajul Firiza, s-a desfășurat în perioada 16-17 septembrie. La triatlon s-au înscris 7 echipe la masculin, 3 la feminin și 3 mixte.
MUZICĂ: Lansare single Ana Baniciu - Am Crezut
marti , 19 sep 2017, ora 15:57       de MaraMedia       Comunitate
Ana Baniciu, fiica celebrului Mircea Baniciu, își surprinde fanii cu un nou single pe care îl lansează la scurt timp după ce a apelat la o schimbare de look. Single-ul “Am crezut” a fost scris și compus de colega Anei de la Quantum Music, Irina Rimeș, și a fost produs de Vanotek. Piesa evidențiază sentimentele aparute în urma pierderii unei iubiri.
RĂMAS BUN, MAESTRE! Handbalul, mai sărac, mai gol după plecarea dintre noi a lui Lascăr Pană
luni , 18 sep 2017, ora 19:35       de maramedia.ro       Sport
Antrenorul emerit Lascăr Pană, cel de care se leagă perioada de glorie a echipei Minaur, a plecat dintre noi la doar câteva zile după ce împlinise 83 de ani.  În 1974 a înființat în Baia Mare primul club exclusiv de handbal din România, pentru ca patru ani mai târziu să bifeze prima mare performanță din istoria Minaurului: câștigarea primei ediții
PNL: In memoriam Mircea Ionescu Quintus
sambata , 16 sep 2017, ora 23:03       de Maramedia       Politic
Partidul Național Liberal a primit cu mare tristețe vestea încetării din viață a celui mai iubit și apreciat membru al său, domnul Mircea Ionescu Quintus, președintele nostru de onoare. Viața domnului președinte Mircea Ionescu Quintus este un model pentru orice liberal, pentru orice român. O viață pusă în slujba națiunii române, o viață pusă în
ADIO, JOHNNY! Jurnalistul Ioan Popescu s-a stins din viață
vineri , 15 sep 2017, ora 13:49       de Dana Berci       Eveniment
De astăzi presa sigheteană va fi mai săracă. Jurnalistul Ioan Popescu s-a stins din viață joi seara. Vestea morții sale a venit ca un fulger pentru cei care îl cunoșteau, Johnny, așa cum era știut de către toți sighetenii, fiind prezent mereu la evenimentele din oraș. A plecat dintre noi la vârsta de 64 de ani, lăsând în urma sa tristețe în
Pagina 1 din 50 ( 492 stiri )
<
>
TV Sighet Sighet FM

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii aţi dori să zboare avioanele de pe aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri: