STIRI

CAMPANIE: „Jandarmeria în dreptul inimii”, o altfel de misiune a jandarmilor maramureșeni
miercuri , 10 oct 2018, ora 15:18       de maramedia.ro       Social
Inspectoratul Județean de Jandarmi a demarat campania de donare sânge intitulată „Jandarmeria în dreptul inimii”, acțiune care se desfăşoară pe parcursul acestei săptămâni la Centrul de transfuzii din Baia Mare. Până acum, peste 50 de jandarmi şi au exprimat dorinţa de a participa la această campanie. Conştientizând importanța actelor umanitare
CAMPANIE: Asistenții sociali, sprijiniți și în Maramureș
miercuri , 19 sep 2018, ora 21:49       de Oana Dulf       Stiri
Colegiul Asistenților Sociali din România a declanșat o amplă campanie națională de promovare și valorizare a profesiei de asistent social intitulată „România se ridică în picioare pentru asistența socială”. În fiecare județ al țării se organizează evenimente la care participă asistenți sociali, societatea civilă și susținători ai profesiei
CAMPANIE: Polițiștii, la discuții cu cei cărora li s-a suspendat executarea pedepsei după infracțiuni rutiere
miercuri , 1 aug 2018, ora 14:20       de maramedia.ro       Social
Întâlnirea cu persoanele faţă de care s-a dispus suspendarea executării pedepsei ca urmare a comiterii unor infracţiuni rutiere a constituit pentru poliţişti încă o oportunitate de promovare a mesajului campaniei „Sunt un om responsabil”. Aglomeraţia în trafic, drumurile blocate sau circulaţia restricţionată din cauza producerii unor accidente
CAMPANIE: Șoferi dădăciți, dar și recompensați, cu înghețată
miercuri , 18 iul 2018, ora 19:02       de maramedia.ro       Social
Poliţiştii de prevenire maramureşeni au participat, la începutul acestei săptămâni, la campania „Alcoolul la volan este un… accident!”, iniţiată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj împreună cu Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră PsihoTrafiQ. Campania a vizat acţiuni în scopul prevenirii accidentelor rutiere produse pe
CAMPANIE: Vacanță în siguranță alături de jandarmi
vineri , 15 iun 2018, ora 20:39       de Oana Dulf       Comunitate
Campania preventiv-educativă „Vacanţa în siguranţă, prioritatea jandarmilor maramureşeni” va continua și în această vacanţă de vară. În cadrul acesteia, vor avea loc întâlniri atât cu elevi din judeţ, cât şi cu cei care se vor afla în tabere organizate şi vor vizita Maramureşul. Pentru că vacanța de vară și-a făcut de vineri loc în
CAMPANIE: Se recrutează candidați pentru școlile militare
marti , 8 mai 2018, ora 16:01       de Dana Berci       Social
Jandarmeria Maramureş a demarat campania de promovare a profesiei militare şi de recrutare a candidaţilor pentru instituţiile militare de învăţământ. Campania se adresează atât tinerilor aflaţi în ultimii ani de liceu, cât şi absolvenţilor şi vizează creşterea interesului acestora pentru o carieră militară. În acest scop, personalul din cadrul
CAMPANIE: Se strâng semnături pentru inițiativa ”Fără penali în funcții publice”
marti , 3 apr 2018, ora 15:17       de MaraMedia       Social
A fost lansată oficial strângerea de semnături pentru inițiativa de modificare a Constituției “Fără penali în funcții publice”, susținută de USR. Într-o perioadă de șase luni, inițiativa trebuie să strângă 500.000 de semnături valabile, din cel puțin 21 de județe din țară. Cei 19 membri ai comitetului de inițiativă, din care fac parte
CAMPANIE: Sighetenii, invitați să doneze sânge
luni , 26 feb 2018, ora 14:46       de Dana Berci       Social
Spitalul Municipal Sighetu Marmației în colaborare cu medici și asistenți de la Centrul de Transfuzii din Baia Mare organizează o nouă campanie de donare de sânge. Acțiunea este programată pentru 27 februarie începând cu ora 9, în incinta Ambulatoriului Integrat din cadrul spitalului. Majoritatea spitalelor se confruntă cu criză de sânge, ajungându-se
CAMPANIE: Motivul pentru care celebrităţile vor purta trandafiri albi la Premiile Grammy
sambata , 27 ian 2018, ora 18:44       de Mediafax       Eveniment
La premiile Grammy 2018, cei prezenţi vor purta câte un trandafir alb, acesta simbolizând un mesaj puternic. După ce la Golden Globes actriţele au purtat rochii negre pentru a susţine vicimele abuzurilor sexuale şi campania #MeToo, de data aceasta actriţele s-au organizat să apeleze din nou la un gest simbolic comun în susţinerea aceleiaşi campanii. Mai
CAMPANIE: Donarea de sânge salvează vieți
luni , 4 dec 2017, ora 12:28       de Dana Berci       Comunitate
Prin campania “Donează sânge. Salvează vieți”, Spitalul Municipal Sighetu Marmației, în colaborare cu Centrul de Transfuzii din Baia Mare, organizează o nouă campanie de donare de sânge în Sighet pentru a veni în sprijinul bolnavilor. De această dată campania de donare de sânge se organizează și pentru a veni în sprijinul unei adolescente de
Pagina 1 din 11 ( 106 stiri )
<
>
TV Sighet Sighet FM

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii externe aţi dori să zboare avioanele de pe Aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri: