STIRI

CONDIȚII DE SIGURANȚĂ: Jandarmii maramureșeni vor fi la datorie în acest sfârșit de săptămână la evenimentele din județ
vineri , 25 aug 2017, ora 11:06       de MaraMedia       Social
Jandarmii maramureşeni sunt la datorie şi în această perioadă, pentru asigurarea climatului de ordine şi linişte publică în zona de responsabilitate , precum şi pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestărilor de protest, sportive, religioase şi cultural-artistice care sunt organizate pe raza judeţului nostru. Jandarmii acţionează
ÎN ŢARA LĂPUŞULUI: Târnosirea bisericii din Boiereni
sambata , 19 aug 2017, ora 23:14       de MaraMedia       Comunitate
Sâmbătă, 19 august, cu începere de la ora 9,00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire a bisericii din satul Boiereni, Protopopiatul Lăpuş, preot paroh Ilarion Călin Herţa, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură.
PREZENȚĂ NUMEROASĂ: Zeci de mii de credincioși au participat la hramul Mănăstirii Moisei
miercuri , 16 aug 2017, ora 13:48       de Oana Dulf       Eveniment
Luni, în ajunul sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”, şi marţi, în ziua praznicului împărătesc, preasfinţitul Iustin, episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a slujit la Mănăstirea Moisei. Luni a târnosit biserica mănăstirii, a oficiat slujba vecerniei cu litie şi a rostit o meditație, iar în ziua hramului a săvârșit sfânta liturghie.
15 AUGUST, ZI LIBERĂ LEGALĂ: Ce compensații primești dacă te prezinți azi la muncă?
marti , 15 aug 2017, ora 20:24       de www.avocatnet.ro       Social
Angajații care lucrează în baza unui program de lucru obișnuit se bucură astăzi de timp liber, cu ocazia Adormirii Maicii Domnului. Totuși, anumite categorii de persoane sunt nevoite să muncească în zilele de sărbătoare legală, primind compensații de la angajatori. Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt prevăzute, în mod
SĂRBĂTOARE: Biserici pline de credincioși de Adormirea Maicii Domnului
marti , 15 aug 2017, ora 14:20       de Dana Berci       Eveniment
Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este una dintre cele mai importante sărbători creştine, în mai multe oraşe fiind organizate, în 15 august, procesiuni cu icoane şi pelerinaje. În Protopopiatul Sighet sunt două biserici ortodoxe care sărbătoresc acest hram. La praznicele din această zi preoții vorbesc despre originea și însemnătatea
15 AUGUST: Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători creştine
marti , 15 aug 2017, ora 09:03       de Mediafax       Eveniment
Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este una dintre cele mai importante sărbători creştine, iar pentru români este şi ocrotitoarea marinarilor, în mai multe oraşe fiind organizate, în 15 august, procesiuni cu icoane şi pelerinaje, dar şi manifestări artistice. Biserica Ortodoxă cinsteşte la 15 august Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare
SFÂNTA MARIA MARE: Tradiţii şi obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului. Nu se spune "La mulţi ani!"
luni , 14 aug 2017, ora 17:20       de www.romaniatv.net       Comunitate
SFÂNTA MARIA MARE. Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare de tristeţe pentru creştini pentru că se cinsteşte moartea şi înaltarea Fecioarei Maria cu trupul la cer. Sfânta Maria Mare este prăznuită de creştini pe data de 15 august.
EVENIMENT RLIGIOS: Invitație la hramul bisericii ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului” din Sighet
duminica , 13 aug 2017, ora 14:49       de Maramedia       Eveniment
Preoţii, Consiliul Parohial, credincioşii Parohiei Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului, invită pe toţi credincioşii din Sighetu Marmaţiei şi împrejurimi să participe, la sărbătorirea hramului bisericii ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului”, din Sighetu Marmaţiei, str. Dragoş Vodă, Nr.3, în ziua de Marţi, 15 August 2017. Sărbătorirea hramului va
PRAZNIC: Adormirea Maicii Domnului, sărbătorită de credincioși la bisericile și mănăstirile cu acest hram
vineri , 11 aug 2017, ora 17:31       de Narcisa Chișiu       Eveniment
Creștinii prăznuiesc în 15 august Adormirea Maici Domnului. Cu acest prilej se organizează mai multe pelerinaje la lăcașurile de cult care sărbătoresc hramul. Întotdeauna marilor praznice le precede o perioadă de pregătire duhovnicească, sufletească. Avem și acum o perioadă de postire de două săptămâni, timp în care creștinii citesc Paraclisul
LA DATORIE: Misiunile jandarmilor maramureşeni pentru minivacanţa de Sfânta Maria
vineri , 11 aug 2017, ora 09:08       de Maramedia       Social
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor religioase şi cultural – artistice ce vor avea loc în această perioadă pe raza judeţului nostru. Jandarmii maramureşeni vor fi prezenţi la aceste manifestări pentru asigurarea unui climat adecvat de ordine şi siguranţă
Pagina 1 din 19 ( 189 stiri )
<
>
TV Sighet Sighet FM

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii aţi dori să zboare avioanele de pe aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri: