Economic

CALCULE: Ce creștere salarială a brutului asigură menținerea netului

joi , 9 noi 2017, ora 11:41       de www.digi24.ro       Economic

 Calculele arată că salariul mediu brut trebuie crescut cu 16,6% pentru a păstra neschimbată valoarea salariului net, spune firma de consultanţă şi audit Deloitte România.


Guvernul a adoptat miercuri OUG privind Codul Fiscal care va prevedea transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, măsură contestată de sindicate, precum şi scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%, decizie contestată de către primari, care au susţinut că astfel se vor reduce considerabil încasările la buget şi, prin urmare, banii pentru investiţii, informează News.ro.

”Simulările arată că se impune o creştere de 16,6% a valorii brute a salariului - dacă luăm ca referinţă salariul mediu brut pe economie de 3.131 lei – pentru a păstra suma în mână primită acum de un angajat”, a declarat Radu Derscariu, director Deloitte România, în cadrul comunicatului.

Acesta a avetizat însă că, potrivit calculelor, angajaţii care beneficiază de scutirea de impozit pe venit în acest moment, cum sunt programatorii IT şi persoanele cu grad de handicap, vor suporta o micşorare a salariului net chiar dacă angajatorii le vor majora salariile brute după transferul contribuţiilor la nivelul costului total actual.

”De exemplu, dacă facem calculul pentru un salariu mediu brut pe economie de 3.131 lei, observăm că, după ce vor intra în vigoare modificările anunţate prin proiect, scăderea va fi de 6,3%. În cazul în care angajatorul nu va agrea majorarea valorii brute pentru a absorbi efectul creşterii contribuţiilor, reducerea la salariul net pentru aceste categorii va fi de 22,1%”, a spus Radu Derscariu.

Explicaţia este că scăderea de impozit de la 16% la 10% a fost gândită pentru a amortiza parţial transferul contribuţiilor, iar în cazul celor scutiţi, acest efect nu are de unde să apară, potrivit Deloitte.

Totodată, o altă consecinţă a transferului contribuţiilor va fi micşorarea cu circa 8,5% a sumei nominale virate către Pilonul II de pensii private. Reducerea are loc atât ca urmare a înglobării contribuţiilor în salariul brut, cât şi a diminuării procentului – dacă va fi luată decizia în acest sens – de la 5,1% la 3,75%.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii externe aţi dori să zboare avioanele de pe Aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM