Eveniment

BORŞA: Un bolid a intrat în plin într-o autospecială a Poliţiei de Frontieră

miercuri , 24 iun 2015, ora 09:30       de IONIŢA ILIEŞ       Eveniment
Un eveniment rutier s-a petrecut aseară în centrul oraşului Borşa. Şoferul unui autoturism a intrat în plin într-o autospecială a Poliţiei de Frontieră. În presa locală au apărut suspiciuni cum că acesta ar fi provocat intenţionat accidentul, dar deocamdată oamenii legii nu au confirmat acest lucru. Au demarat în schimb o anchetă în acest caz. Accidentul s-a petrecut la intersecţia Drumului Naţional 18 cu strada Victoriei. Imediat după producerea accidentului, la faţa locului s-au deplasat echipaje ale poliţiei de frontieră. Spiritele s-au încins atunci când poliţiştii de frontieră l-au încătuşat şi l-au pus la pământ pe şoferul care s-a făcut vinovat de producerea accidentului, spre indignarea celor care s-au strâns la locul accidentului. Aceştia şi-au manifestat nemulţumirea faţă de modul în care este tratat borşeanul, dat fiind faptul că ar fi suferit şi leziuni corporale în urma impactului. 

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei spun că nu pot să confirme cu exactitate care au fost circumstanţele în care s-a produs evenimentul şi dacă autospeciala lor a fost lovită intenţionat de către bărbat. Aceştia au menţionat că deocamdată se efectuează cercetări în acest caz.

Pot să confirm faptul că o autospecială a Poliției de Frontieră a fost implicată într-un accident rutier” a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, Radu Lungu.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş se pare că borşeanul nu s-ar fi aflat la locul accidentului în momentul în care au ajuns poliţiştii.

“Aseară, la ora 21:10, în oraşul Borşa a avut loc un eveniment rutier soldat cu avarierea a două autovehicule. Un bărbat de 31 de ani s-a deplasat cu un autoturism înspre centrul oraşului Borşa. La intersecţia DN 18 cu strada Victoriei, nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu o autospecială ce aparţine Sectorului Poliţiei de Frontieră Vişeu de Sus, condusă regulamentar. În momentul în care echipa de intervenţie a poliţiei Borşa a ajuns la faţa locului, conducătorul autoturismului care a provocat accidentul nu era prezent la locul faptei. Verificările efectuate de poliţiştii rutieri au relevat că el a fost condus de către membrii familiei la spital, deoarece a acuzat dureri, însă nu a rămas internat.”, se arată în comunicatul de presă remis de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş.

De asemenea poliţiştii au mai arătat că şoferul autospecialei a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Conform prevederilor legale, bărbatul care a provocat accidentul are la dispoziţie 24 de ore pentru a se prezenta la poliţie în vederea clarificării situaţiei. 

 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii externe aţi dori să zboare avioanele de pe Aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM