Sanatate

BINE DE ȘTIUT: Obiceiul alimentar care este mai eficient decât regimurile de slăbit

luni , 2 apr 2018, ora 11:17       de www.digi24.ro       Sanatate

 Un program alimentar bazat pe mese regulate este mult mai eficient pentru controlul greutăţii corporale în comparaţie cu un regim de slăbit ce poate avea ca rezultat un efect invers decât cel scontat, adică o talie mai mare şi dezvoltarea unor tulburări, se arată în concluziile unui studiu realizat recent în Finlanda, citat luni de Xinhua.


O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Helsinki a monitorizat timp de zece ani aproape 5.000 de bărbaţi şi femei - cu vârsta de 24 de ani la debutul cercetării - în scopul identificării schimbărilor survenite în greutatea lor corporală dar şi a factorilor care le afectau pe parcurs sănătatea.

Una dintre cele mai importante descoperiri în urma cercetării a fost aceea că un control eficient al greutăţii implica obiceiuri alimentare regulate. ''Deşi regimul de slăbit poate părea soluţia logică la problemele de control al greutăţii, acesta poate duce la o greutate mai mare şi la dezvoltarea, în timp, a unor tulburări alimentare'', a declarat Ulla Karkkainen, nutriţionistă şi coautoare a studiului, citată de Agerpres.

Potrivit concluziilor cercetării, cele mai mari beneficii pentru controlul optim al greutăţii sunt realizate prin abţinerea de la regimurile de slăbit convenţionale şi urmarea unui program alimentar bazat pe mese regulate.

De asemenea, studiul a subliniat importanţa consumului unei cantităţi suficiente de substanţe nutritive, aceasta încurajând funcţionarea normală a organismului.

În domeniul ştiinţelor sănătăţii, specialiştii clasifică acest tip de studiu sub termenul de ''crono-nutriţie'', o cercetare axată pe efectele alimentaţiei asupra metabolismului în urma monitorizării regularităţii şi a frecvenţei meselor.

În cadrul unui studiu similar, realizat la Universitatea din Cambridge, participantele au prezentat niveluri mai mici ale insulinei şi colesterolului după un interval de două săptămâni în care au luat masa la ore regulate, indiferent de greutatea lor corporală.

O altă descoperire a cercetătorilor finlandezi a fost identificarea factorilor de risc predominanţi ce conduceau către creşterea în greutate, în funcţie de sex. În cazul femeilor, cei mai importanţi dintre aceştia erau: naşterea a doi sau mai mulţi copii, un nivel crescut de insatisfacţie faţă de viaţa personală şi consumul frecvent de băuturi îndulcite. Fumatul a fost factorul care contribuia cel mai mult la îngrăşare în cazul bărbaţilor.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Cine credeţi că ar trebui să vegheze la preîntâmpinarea faptelor de vandalism din oraş?
Poliţia Locală
Poliţia naţională
Cetăţenii

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM