Agenda Ta

BAIA MARE: Petrecere pentru marcarea zilei sindromului DOWN

marti , 20 mar 2018, ora 21:41       de MaraMedia       Agenda Ta

Pentru al patrulea an consecutiv, Asociația Ioana-Maria organizează aniversarea în municipiul Baia Mare a Zilei Mondiale a Sindromului Down, sărbătorită în toată lumea la data de 21 Martie.


Asociația Ioana-Maria a fost înființată în anul 2015 de părinții unei fetițe cu sindrom Down din Baia Mare - Ivan Ioana-Maria, aceștia încercând prin acțiunile organizate să creeze o comunitate în jurul acestor copii, care să-i ajute pe aceștia să se dezvolte într-un mediu cât mai primitor și incluziv, în paralel cu organizarea diferitelor activități de dezvoltare motrică și psihică.

Sindromul Down este cea mai frecventă afecțiune cromozomială genetică determinată de prezenta unui al treilea cromozom pe perechea 21 a genomului, de aici și simbolistica datei alese pentru a marca acest eveniment.

Invităm alături de noi la această petrecere toate familiile cu copii cu sindrom Down din Baia Mare și împrejurimi, însoțiți de frați, prieteni, vecini, colegi, terapeuți, toți cei care sunt alături de ei în viața de zi cu zi. Aceste întâlniri sunt un bun prilej pentru noi să ne împărtășim experiența, să învățăm unii de la alții, să obținem informații utile în procesul de creștere, educare și dezvoltare a copiilor noștri” - Ivan Dan, președinte Asociația Ioana-Maria 

"Ne-am asigurat, ca în fiecare an, că vom avea toate ingredientele unei petreceri reușite: muzică, jocuri, pizza, suc, tort, singurele lucruri pe care trebuie să le aduceți de acasă fiind entuziasmul și dragostea dvs. pentru acești copii. Vă așteptăm cu drag miercuri, 21 Martie 2018, începând cu ora 17:00, la spațiul de joacă ”Club Tzontzo” situat în incinta Casei Tineretului din Baia Mare, Bd. Unirii nr.13.", mai spune Dan Ivan, preşedintele Asociaţiei Ioana-Maria. 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



TV Sighet

SONDAJ DE OPINIE

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?
PSD+ALDE
PNL
USR
UDMR
Altul

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM