BAIA MARE – ACCIDENT: O femeie a fost spulberată pe zebră, sub privirea soţului (FOTO)

BAIA MARE – ACCIDENT: O femeie a fost spulberată pe zebră, sub privirea soţului (FOTO)
O femeie a fost accidentată miercuri seară, pe o trecere pentru pietoni din municipiul Baia Mare. Impactul a avut loc chiar sub privirea soţului acesteia, alături de care se întorcea de la cumpărături. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean pentru investigaţii medicale mai amănunţite.
Un accident rutier a avut loc aseară, pe una dintre trecerile pentru pietoni din intersecţia străzilor Victoriei cu Ion Luca Caragiale. O femeie a fost spulberată de o maşină, în timp ce traversa alături de soţul acesteia. Bărbatul a văzut cum soţia lui a fost aruncată în aer şi s-a izbit de caldarâm. Potrivit acestui, conducătorul auto circula cu viteză mare. „Am venit de la magazin şi am trecut pe trecere şi am văzut cum vine cam cu 80 km/h, nu a oprit nici la intersecţie şi cum a fost dincolo de jumătate, ea a fost un pic mai în spate cu o plasă, a secerat-o şi a aruncat-o până aici”, a povestit soţul femeii. 
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti la faţa locului, aceştia au constatat că accidentul rutier s-a petrecut pe fondul neacordării priorităţii de trecere. „A avut loc un accident rutier pe fondul neacordării priorităţii de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversare, pe trecere pentru pietoni. Victima a fost transportată la spital, pentru a i se acorda îngrijiri medicale. Cercetările continuă urmând să stabilim cauzele şi împrejurările exacte”, a declarat inspectorul principal Grigore Tomoioagă din cadrul Biroului Rutier Baia Mare. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.