Autospeciale noi la I.S.U. Maramures

Autospeciale noi la I.S.U. Maramures

Inca doua autospeciale noi au intrat vineri in dotarea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Gheorghe Pop de Basesti" Maramures. Este vorba de una de capacitate marita, pentru lucru de apa si spuma si una de cercetare si prima evaluare C.B.R.N (chimic, biologic, radiologic, nuclear).

Autospeciala pentru lucru cu apa si spuma are o capacitate de 7000 de litri de apa si 500 de litri de spumogen. Pe langa iesirile standard pentru furtunuri, masina mai mare in dotare un tun de apa, cu distanta maxima de refulare de 70 de metri. Autospeciala este echipata, de asemenea, cu accesorii de descarcerare si de acordare a primului ajutor de ultima generatie. Reprezentantii I.S.U. Maramures sustin ca va fi deosebit de utila pentru ca este robusta, are un motor ce dezvolta 430 cai putere si permite lucrul in teren dificil. Costul autospecialei se ridica la aproximativ 230.000 euro.

Autospeciala C.B.R.N. – de cercetare si prima evaluare – este destinata cercetarii, interventiei si primei evaluari in accidente tehnologice, chimice, nucleare si de alta natura, care implica substante radioactive, chimice si agenti biologici periculosi. Echipamentele din dotarea autospecialei permit evidentierea prezentei acestor tipuri de substante periculoase si concentratiile lor iar in domeniul radiologic asigura detectarea radiatiilor periculoase. In domeniul biologic, permite recoltarea probelor pentru analizarea acestora in laboratoare specializate. Mai mult, autospeciala C.B.R.N. este prevazuta cu mijloace de protectie individuala adecvate si aparate automate cu aer comprimat pentru interventia in teren contaminat. Este prevazuta cu transmisie integrala 4*4 si are in dotare o remorca in care se gaseste echipament pentru decontaminarea individuala a echipajului si un complet de corturi si cabina de dus gonflabila pentru decontaminarea personalului expus la substante sau radiatii periculoase. Autospeciala este dotata si cu o statie meteo care furnizeaza parametri necesari realizarii prognozei privind contaminarea ulterioara. Costul acestei autospeciale ajunge aproximativ la 472.000 euro.

Cele doua autospeciale au intrat in dotarea I.S.U. Maramures prin Programul Operational Regional al Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Transilvania de Nord, in cadrul proiectului "Imbunatatirea dotarii cu echipamente a bazelor operationale pentru in interventii in Situatii de Urgenta din Transilvania de Nord", din care face parte si Consiliul Judetean Maramures. Noile autospeciale vor ramane in dotarea Detasamentului de Pompieri Baia Mare.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.