Eveniment

ACTIVITĂȚI: Două autovehicule indisponibilizate şi peste 2000 de pachete de ţigări confiscate de poliţiştii maramureşeni

vineri , 19 mai 2017, ora 14:53       de MaraMedia       Eveniment

 În contextul unor activităţi desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea faptelor de contrabandă şi comerţ ilicit cu ţigarete provenite din contrabandă, poliţiştii rutieri şi cei de ordine publică din Vişeu de Sus au identificat în trafic un autoturism care transporta 2110 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.


Autoturismul a fost oprit pentru control în jurul orelor 18,55 iar conducătorul acestuia a fost identificat în persoana unui tânăr de 22 de ani din Petrova pe numele căruia poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei Vişeu de Sus iar ţigările au fost confiscate. 

Şi poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat ieri pentru prevenirea contrabandei cu ţigări şi au pus în  aplicare un mandat de percheziţie asupra unui autovehicul, reuşind să probeze activitatea infracţională a unei femei în vârstă de 33 de ani din Baia Mare. Aceasta este cercetată sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă. Poliţiştii au confiscat alte 128 pachete cu ţigarete, produse accizabile care trebuiau supuse regimului vamal. 

 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



SONDAJ DE OPINIE

Credeţi că vor decola avioane de pe Aeroportul Baia Mare în 2017?
Da
Nu
Nu ştiu/Nu mă interesează
TV Sighet

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM