Social

ACCES CĂTRE SUCCES: Liceul Tehnologic Marmația a câștigat un proiect cu o finanțare de 20.000 de euro

luni , 10 iul 2017, ora 15:26       de Dana Berci       Social

 Liceul Tehnologic Marmația din Sighet a câștigat un nou proiect cu o finanțare de 20 000 de euro.  Este vorba despre  proiectul "Acces către succes" din cadrul competiției Idei din Ţara lui Andrei. Cu această finanțare se va dota un spațiu multifuncțional  în cadrul unității de învățământ.


 Proiectul “Acces către succes” vine în preîntâmpinarea nevoilor elevilor și cadrelor didactice ale școlii, având ca scop modernizarea şi dotarea unui spaţiu multifuncţional pentru derularea de activităţi şcolare şi extraşcolare ce va genera creşterea şanselor de reuşită şcolară şi profesională.

 „Mă bucur să anunțăm faptul că Liceul Tehnologic Marmația a câștigat un nou proiect. Este vorba despre Idei în țara lui Andrei, <<Acces către succes>>. În comunitatea locală proiectul a avut un mare impact și vreau să mulțumesc primăriei, finanțelor, școlilor și liceelor din Sighet care s-au implicat într-un mod foarte colegial. O secțiune a fost dedicată voturilor și asta a arătat că Liceul Tehnologic Marmația are prieteni și este apreciat pentru munca pe care o depune”, a precizat Adriana Vescan, directorul Liceului Tehnologic Marmația.

Existența unui spațiu multifuncțional a fost gândită pentru crearea și aplicarea cu elevii a unor contexte noi de învățare, moderne, adaptate realității existente în societate, dar în același timp atractive pentru elevi, fapt ce va genera pe termen mediu și lung creșterea gradului motivațional al elevilor pentru învățare și dezvoltare și implicit reducerea absenteismului și a ratei abandonului școlar.

 „Proiectul <<Acces către succes>> are ca scop modernizarea și dotarea unui spațiu multifuncțional și se adresează întregii colectivități a liceului pentru că l-am gândit ca un spațiu în care copiii și cadrele didactice să își desfășoare activitatea nu pentru a înlocui demersul tradițional ci ca o măsură complementară la ceea ce înseamnă demersule ducațional tradițional. Ideea a pornit de la faptul că tineretul și nu numai, folosește foarte mult telefoanele mobile, internetul și atunci ne-am gândit la așternativă care să vină în preîntâmpinarea nevoilor lor și mai ales că le place. În cadrul proiectului, pe lângă acea sală modernă vom avea și o platformă de e-lerning  pe care o vom dezvolta”, a explicat Claudia Mintău, coordonator proiect.

Cadrele didactice susțin că acest spațiu era necesar pentru unitatea de învățământ. Perioada de implementare a proiectului este de 8 luni.

 „Este vorba despre o finanțare de până în 20 000 euro, noi ne bucurăm că încă o dată am reușit și sperăm să aplicăm și al treilea, și al patrulea proiect și încet să reușim să recreionăm spațiul dedicat activităților școlare și extrașcolare”,  a mai adăugat directorul unității de învățământ.

În competiție au fost înscrise 128 de proiecte depuse de unități de învățămât din toată țara. Proiectele câștigătoare au fost alese în urma punctajului obținut din partea unui juriu specializat și a votului acordat de public. Liceul Tehnologic Marmația s-a clasat pe locul al doilea la o diferență mică față de proiectul de pe locul 1.

 

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



SONDAJ DE OPINIE

Spre ce destinaţii aţi dori să zboare avioanele de pe aeroportul Maramures?
Londra
Madrid
Roma
Amsterdam
Munchen
TV Sighet

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM