ACȚIUNI ÎN DOUĂ JUDEȚE: Percheziții la membrii unei rețele de contrabandă cu țigări, printre care și maramureșeni

miercuri , 13 iun 2018, ora 15:36       de Dana Berci       Eveniment

 O rețea specializată în contrabandă cu țigări a fost destructurată de polițiști. În urma a 9 percheziții efectuate astăzi în județele Maramureș și Sibiu, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, au fost ridicate 400.000 de țigarete de contrabandă, bani, telefoane mobile și documente, iar un bărbat a fost reținut.


”Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada martie – iunie 2018, persoane din județele Sibiu și Maramureș ar fi achiziționat și comercializat ilegal țigarete procurate din afara țării. În urma perchezițiilor, de la locuințele celor în cauză, au fost ridicate, în vederea confiscării, aproximativ 400.000 de țigarete, achiziționate fără documente legale, 9.000 de lei, 6 telefoane mobile și documente”, se arată în comunicatul emis de Poliția Română.

Până în prezent, față de un sibian, în vârstă de 40 de ani, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca alte 3 persoane, doi bărbați și o femeie, din județul Maramureș, să fie audiate în vederea aplicării măsurilor legale. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  contrabandă cu țigări.
tags: acȚiuni, in, doua, judeȚe:, percheziții, la, membrii, unei, rețele, de, contrabanda, cu, țigari, printre, care, și, maramureșeni