Eveniment

A CAM ÎNCURCAT-O: Un șofer care nu avea permis a încercat să fugă de polițiști, dar degeaba

luni , 12 feb 2018, ora 17:59       de maramedia.ro       Eveniment

 Un tânăr din Borşa care conducea un autoturism fără să aibă permis de conducere a crezut că fuga îl poate scăpa de răspundere penală. A fost însă găsit de oamenii legii, iar acum este cercetat pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei.


O plimbare cu autoturismul prin Moisei nu a decurs conform planului iniţial al şoferului. Tânărul, de 25 de ani, din Borşa, însoţit de o pasageră de 26 de ani din Năsăud, a pornit la drum chiar dacă nu are permis. Calea le-a fost tăiată de un echipaj de poliţie rutieră. Tânărul însă nu a oprit la semnalele poliţiştilor, şi-a continuat deplasarea până în dreptul unui magazin din localitate, unde a oprit şi a fugit, iar pe locul şoferului s-a aşezat cea care iniţial era pasageră. Verificările poliţiştilor au relevat că autoturismul i-a fost încredinţat acestuia spre a fi condus de către soţul pasagerei. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducere fără permis şi încredinţarea unui vehicul spre a fi condus pe drumurile publice de către o persoană ce nu are permis.

COMENTARII

Lasa un comentariu

*
*
*
Campurile marcate cu "*" sunt obligatorii


Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.



SONDAJ DE OPINIE

Aveţi încredere în noul Guvern propus de PSD?
Da
Nu
Nu ştiu, treaba lor
TV Sighet

NEWSLETTER

Abonati-vă la newsletterul nostru si veti fi la curent cu ultimele stiri:
Sighet FM